mere, pere, in panere...

pentru multe persoane, la tara este o expresie care creeaza repulsie.
esti obligat sa-iti faci necesitatile in spatele casei, in timp ce frigul nu iarta, te speli cu apa rece de la fantana, pe care trebuie s-o scoti chiar tu cu galeata ruginita, mai dai de-o ganganie unde te astepti mai putin, cate-un paianjen, vre-un tzantzar gras, de muste nici nu mai vorbim...
ba cocosul, ba vecinul, ba magarul, cineva se gaseste sa faca galagie...
altii chiar de asta se plang... ca unde-i vuietul orasului? atata liniste... incat auzi soarecii din pod...
daca mai dai si de-un hambar indestulat, sobonalii pot fi la ei acasa... ca de, esti la tara, animalutzele astea-s semn de belsug.
dar! prost sa fie ala care sa nu recunoasca ca nu-i nimic mai delicios decat o rosie mare si dolofana, putin deformata, culeasa pe alese din gradinutza noroioasa... sa nu mai vorbim de mamaliga cu branza de oaie, de paparaia galbena, din oua luate direct de sub gaina, si de paharul de lapte caldut...
daca va plac fructele, daca va place toamna... salivati si minunati-va de-o zi de toamna, la tzara...

Read more...

interesant si infricosator

am auzit un caz interesant... o fetita, care visa ca este razboinic. dimineata, nu intelegea "ce-i cu corpul asta firav la sufletul acesta calit? "
din fericire, eu m-am visat femeie... si m-am visat intr-un castel... nu printesa, nu bogata... poate frecam mobila, sau... dusumeaua... ori ingrijeam gradina... (cu certitudine nu la bucatarie... )
asa. si ce-i cu introducerea asta?
pai. in concediul meu peste hotare, m-am impiedicat de un mic castel. cica cel preferat a celebrei sisi, despre care v-am mai povestit eu odata cu vizitarea austriei.
asa. localitatea se numeste godollo. langa budapesta...
in momentul in care m-am dat jos din trenul de suburbie, am simtit ceva miscandu-se in mine... stiam drumul fara ca nimeni sa mi-l arate... am tresarit... recunosteam parca locurile... vizitarea interiorului imi parea familiara... pasii mergeau de la sine, expozitiile pareau foarte nepotrivite locului, insa peretii si mai ales scarile principale erau... perfecte!
gradina a fost cea care m-a socat. fara sa stiu, pasii mei s-au indreptat spre un mic foisor, pe care l-am pictat cu cativa ani in urma... din imaginatie...
cu siguranta, atunci cand am locuit acolo, foisorul era unul dintre locurile mele preferate... poate numai ducand ceaiul stapanei...



ela

Read more...

cu n-spe zile intarziere, iaca bratislava-n poze

Read more...

iaca si pozele...

sper sa reflecte spusele mele de ieri...

( click, fullscreen(ecran complet) si F11 - pt. neinitiati )

Read more...

din targ...

aceasta postare sper sa faca bine celor plecati departe, si sa deschida mai bine ochii bastinasilor...



ma trezesc... orhideea mea preferata imi zambeste... ii fac o poza... prepar cafeaua... desculta ies in balcon. inc-o zi de vara... in timp ce licoarea imi revigoreaza ochii, decid sa impartasesc cu voi o zi din viata mea... sunt o fericita deoarece in jurul meu exista mult frumos... ia priviti panorama din al meu balcon...
margelele naturiste, o bratara lata din furnir sculptat, sandalele romane... un stop... doua, trei, din ametistul de bulgari si chem liftul... las in urma intrarea secreta-n bloc...

aleg un drum mai agitat... dar presarat cu parcuri multe, locuri dragi, si flori...

parcul se afla-n spatele casei de cultura Mihai Eminescu... timp de 5 ani aici am invatat sa joc romaneste... ansamblul studentesc mi-a fost alint in zilele studentiei mele... aici am multe amintiri... cu prieteni dragi...

cea mai propiata statuie a locuintei mele de la etajul 9, este a lui... a iubitului meu din copilarie...

mihail priveste casa de cultura ce-i poarta numele. nu peste putin timp aici vor veni tineri sa-i spuna poezii... iar eu sa-i zambesc si sa-i spun ca nu l-am uitat... parasesc parcul si-apuc aleea cu tei... mirosul e ademenitor, iar umbra deasa ma determina sa-mi scot ochelarii de soare si sa-i pun pe crestet. aleea se intersecteaza cu bulevardul... aici era pe vremuri cofetaria unde gaseam cea mai buna inghetata cu frisca... orice promenada pe bulevard poate relaxa pe oricine... iti umple ochii de verde si plamanii de oxigen... la mijlocul bulevardului intorc privirea spre stanga:

acolo sus, in mansarda, este masa mea de lucru... balconul si geamurile de la etajul I apartin salii de curs unde-mi fac eu meseria didactica, iar de copaci nu se vad geamurile de la sala mea de laborator. da, ati inteles, asta-i un colt din cladirea unde lucreza portocala...

dar, azi am examen doar de dupa-masa, asa ca parasesc bulevardul...

si ma indrept spre intrarea in cetatea medievala... locuri linistite si pline de istorie... am norocul sa le vad zilnic. cladirea universitatii este vecina cetatii... la una dintre disertatii am avut sansa de a lucra la partea de management de proiect in reabilitarea vechii cetati... privesc cu mandrie bastioanele... si oftez... aici m-am sarutat prima data... aici am privit pasarea cu cioc portocaliu sperand la o viata mai buna, aici ... si aici...cobor drumul pietruit de pe langa zidurile vechi ale cetatii, privesc cu spaima la turnul bisericii reformate, iar dupa-un colt vad simbolurile celorlalte religii...

biserica ortodoxa este cea mai mare din ardeal... iar cea catolica este de-a dreptul sublima... statuia sfantului anton m-a fascinat intotdeauna...

inca o trecere de pietoni, si centrul plin de caldiri vechi se dechide in culori calde si vesele tototdata...

o ultima privire spre varfurile ce cata spre cer izbavirea... un avram iancu pietrificat cu-a lui cal, imi amintesc de copilarie... pe-atunci mancam prajitura la Lido... azi, ador sa beau cafea ori ceai verde, peste drum, la Gallery... singurul neschimbat este ceasul din flori, care troneaza din primavara pana-n toamna, buricul orasului celalalt capat al centrului apartine culturii si administratiilor... palatul culturii, prefectura si primaria... cladiri impunatoare si sofisticate, decorate cu multe flori...

centrul se inchide cu biserica controverselor, ca si religia insasi... aici am fost botezata, aici am descoperit bucati din sticla colorata, care privite de la distanta se transformau in scene biblice inspaimantatoare...

o ultima privire spre orasul trandafirilor...

un parc, ce-mi aminteste de prima iubire....

si foarte curand, ajung sa privesc florile din geamul camerei mele... mama a pastrat mobila si florile mele preferate...

deschid poarta, si sufletul se umple de copilarie.... ograda parinteasca m-asteapta vesela si primitoare...

intr-o postare viitoare promit sa mai scot in evidenta frumusetea acestui targ... va pup!

ela

Read more...

Dr. Ing.

nici macar azi nu ma pot aduna sa va povestesc cum a fost, insa asta-i rezultatul...

Ela

a fost odata-o portocala care trebuia sa-si sustina teza...

si-a ajuns in cluj dupa ce-a incasat ameda de la un ghertzoi de politzai care-avea unghiile murdare. (c-atat-am vazut eu din dreapta soferului).

cu pasi repezi si inima-n gat a ajuns la un hotel maret si modern de 5 stele unde avea sa soseasca comisia si nu numai. invitata era si familia regala a universitatii unde-avea portocala noastra sa-si sustina doctoratul.

se strang ei pe rand... pipa, maniere, 3 seturi de tacamuri, plecaciuni si pupaturi intre barbati... distinctie, eleganta si rafinament. regina-o studia atenta. regele comanda pasiv rom "capitan cu M ceva..." repede enoriasii sar "si eu! si eu! gusturile sefului nu se discuta". persoane care in fata portocalei isi etalau sefia, au reusit sa se transforme-n catelusii care dau din coada la o simpla aprobare din cap. din cap-ul aaaa.... a regelui, normal...

cina fastuoasa, dupa toate regulile unui ospat regal... la un moment dat se serveste biftec tartar. nu era chestia ca-i carnea tocata... da' oul acela tremura scarbos deasupra purculetzului de carne roz. impinge ospataru-o masa, aduce-un bol si-ncepe mixarea. pe-o farfurie cat un degetar si-o lungurita cat o gamalie aduce un bob de amestecatura roz. regele pune pe limba amestecatura roz si-ncepe s-o plimbe pret de 2 minute dintr-o parte-n alta a gurii... si-i umbla mustatza de parca-avea o bucata de soric intre masele... mesenii asteptau cu ochii holbati verdictul. nici o suflare, nici o musca, incremenire totala... doar un bob de transpiratie stralucea de sub tichia alba-a ospatarului... regele dicteaza: "nu-i taiem capul. e bine echilibrata." toti rasufla usurati, si hotelul restaurant era salvat de la un faliment prematur. zambetul ospatarului pieri insa la desert. placinta flambata-n rom cu caramel intalni pe farfurie globul de inghetata. c-un sunet asurzitor o bucata de farfurie cazu pe gresia care suporta tocmai scaunul regelui. sacoul... vai! improscat cu maglavaitz flambat... iar o placinta anemica spanzura pe marginea farfuriei din mana chelnerului asemenea unei carpe de vase... ulterior a cazut cu sunet peste sosul si inghetata de pe gresie, asemenea unei balegi de vaca, insa asta n-a determinat ca mana intinsa spre farfurie a regelui sa sufere vre-o modificare. si a ramas asa pret de cateva minute. " cioburile aduc noroc, doctoranda va fi salvata..." se auzea din sala... regele cu mana intinsa spre aerul unde-odata era desertul lui flambat cu inghetata de vanilie... spre finalul cinei, un ospatar de 2 m si alura de boxer de performanta, ia o usa-n cap de la micutul picolo care debarasa... "in piz...a matiii" a rasunat cu ecou inca mult timp dupa plecarea noastra-n din sala de mic dejun a restaurantului...

la plecare, regele-a dat un verdict ingrijorator in ceea ce priveste destinul portocalei: " te vreau de nora."

sustinerea de a doua zi a fost fara neplaceri majore... s-a vorbit mult, s-a mancat iarasi mult, si subsemnata a plans nitel, ca asa-i domnia sa, in viata ei a plans mai des la sustineri de doctorat decat la orice nunta...

dupa incoronarea cu caciula patratoasa, inbracarea-n halat negru si seria de poze cu lacrimi in ochi si muci stralucitori pe nari, veni si momentul despartirii de comisie, la alta masa si alt restaurant. un moment dat, trambitele anunta sosirea unui pricajit pe care sar toti cei cu burta mare, si striga ca din gura de sarpe sa vina portocala... ma-nfintez timida. stateam in fata actualului print... si nu mare mi-a fost mirarea sa aflu ca printul mostenea de la rege doar inaltimea, de 1, 40. fiului unui rege nu poate fi altceva decat "macar viconte", asta e clar, ca distinctiile nu-i lipseau, era si asta normal... da-i mai lipseau si vre-o 30 de cm, o jumatate de incisiv, si-o sotie...

si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea din culise...

ela

Read more...

sa-mi traiasca!

raman muta in fata acestei poze vechi... e plina de sentimente... si... raspunsuri...

La multi ani, tati!

Ela

Read more...

o zi pentru aduceri-aminte

imi place dezordinea. se pastreaza mai usor. dar, in micul meu paradis e nevoie din cand in cand de organizare... ar fi cazul sa pun cartile la locul lor, sa sortez zecile de file imprastiate pe covorul din camera mare, transformata in sala de studiu... semn de carte... un pantof. (noroc ca am 35)... mai incolo pliculetele de la "after eight". la pagina cu "diagrama swot" era presata o bratara... si cat am cautat-o ieri... voiam s-o scot in lume...
vre-o 2-3 pet-uri, cesti cu urme de ceai, cafea si cola...
dar zecile de cd-uri si dvd-uri amestecate imi dau fiori...
si ma apuc eu sa le vizionez si sa scriu pe dansele continutul... cu carioca rosie...
pozele la poze, filmele la locul lor, documentele profesonale puse cu strictete in husa gri...
si iata cum am intrat intr-o alta lume... mii de poze cat monitorul... eu in 2005... eu in 2006... ba-n italia, ba la mare, ziua mamei de-acu' 2 ani, cheful de craciun din 2007, tortu' pe care scrie 50 si tata zambeste chel langa el...
eheee... o lume-ntreaga... o viata-ntreaga...
si iau eu husa cu cd-uri si dvd-uri vechi ... si ma scufund intre zambete, chipuri dragi, locuri cunoscute sau vazute in graba... cate-o limba scoasa fotografului, ori cate-un zambet studiat...
iau o pauza azi de la prezent. vreau sa retraiesc pe fuga, clipe pozate in ultimii ani din viata zbuciumata a portocalei...
va pup!

Ela

Read more...

continuarea povestii despre vacanta

Dupa ce am prelungit vacanta la mare… pentru munte ne-au ramas doar cateva zile si foarte putini bani.

Din vama am plecat la amiaza dupa ultimele poze facute de la pescaria de sub faleza. Pe drum am facut o scurta oprire la costinesti... baietii mei voiau “cu banana”. …multa lume, reclame tipatoare, vanzatori aroganti, la restaurante muzica pe ritmuri orientale, pe toata faleza rasuna asurzitor reclama la un mare club unde avea sa concerteze puia, pe plaja radioul parca dat la maxim… costinestiul m-a obosit din primele minute...

noua si imbietoarea faleza, de unde poti admira plaja plina, era aproape acoperita de deseuri... totusi, era vizitata de domnisoare care faceau ori topless ori aveau poponeata la vedere intr-un mod vulgar, nu pentru a admira plaja, ci pentru binecunoscutele poze cu ochelarii de soare vintage pe faleza costinesti...

batrana epava parea mai mare decat in tineretea mea, insa asista semeata la dezvoltarea ingineriei constructiilor civile... noile hoteluri si vile de pe faleza ii incurcau parca gandurile...

“cu banana” era interesant... inbracati in veste de salvare baietii mei doreau senzatii tari... au primit, insa nu la aruncarea in valuri ci ... la urcare!

Cu retina incarcata de sani, buci, ochelari de soare si kitch-uri, timpanul intepat de manele si house, iar narile pline de odoare de hamsii prajite in ulei ranced, am parasit litoralul romanesc cu destinatia... “undeva la munte”.

................................................................................................................................................

La 5 dimineata dormeam chircita in masina, in parcarea hotelului tusnad din tusnad. Pe la 8, cu cearcane si morocanosi, am campat intr.-un loc divin, pe valea oltului.

Suprinzator, statiunea care ma asteptam sa fie in paragina parca inflorea. Lacul ciucas era chiar in plin proces de curatare de alge, iar restaurantul de unde-l puteai admira era putin prea piperat dar avea o atmosfera relaxanta de concediu.Familii cu copii, familii varsnice venite pentru apa minerala cica binefacatoare, ori simplu, pentru aerul de munte.

In plimbarea spre turnul de veghe al statiunii ne-am ratacit... dar finalul drumetiei a fost unul deosebit... privelistea asupra statiunii ne-a calmat spiritele si respiratia sacadata. seara, slanina prajita la foc de vreascuri, si susurul oltului au fost parca secvente din filmele cu haiduci...

In urmatoarea zi am facut traseul spre lacul sfanta ana... dus- intors. Imi era teama doar de ursi... in rest... ma jena un bocanc, respiram greu, imi era ba cald ba frig, si ma durea ingrozitor spatele... si gatul... de la aerul rece de munte. Pe drum... ciuperci multe... urme de animale salbatice si de alti drumeti nesimtiti care-si facusera nevoile pe carare...

Odata ajunsi sus, am dat de o poienita insorita inconjurata de zmeura aromata si dulce. Cat timp unii sforaiau prinzand din nou puteri, altii se indopau cu zmeura gustoasa. Am mai avut de coborat o leaca de vreme pana la dugheana cu miros de mici, unde berea harghita a fost mai buna decat orice apa minerala binefacatoare carata din tusnad...

Era in apropiere o mica capela... plina cu monede, bancnote... si stinghera se vedea in departare crucea... ochiul dracului si semnul crucii intr-o combinatie perfecta, infricosatoare...

Lacul sfanta ana e foarte frumos... rotund... inconjurat de paduri ... cu apa foarte limpede si rece... Din mijlocul lui se poate vedea puterea naturii... am simtit fiori pe spate cand ne invarteam cu barcuta pe loc... ameteam in mijlocul craterului plin cu apa... ameteam cand il priveam in ochi... am avut parte de momente de liniste si pace in varful muntelui langa intinderea stralucitoare...

Am ajuns voiosi in statiune, inainte ca pensiunea alaturata sa inchida... bulzul si mamaliga cu paprikas de pui au fost rupte din rai... numai dupa palinca casei si urmate de vinul dulce-acrisor adus intr-o carafa mare...

Ultima zi a fost linistita... am jucat carti pe fire de iarba, am mancat pepene rosu, unii au pescuit, altii fotografiau furnici, altii si-au racorit picioarele in apa rece a oltului... o scurta oprire la corund... si am ajuns acasa, cu sufletul plin... cu nasul infundat si gatul rosu...

Pana azi toate acestea au trecut, insa ramane amintirea unui concediu minunat, care nu putea fi atat de deosebit fara o companie pe masura...

Read more...

dor de vama...

... soarele, viata si zambetele mi-au accentuat ridurile. Am riduri fine care se vad atunci cand rad cu pofta. Ochelarii de soare i-am facut uitati...
“pitzi-masina” facea figuri, visa costinesti. N-a mers dupa ea... in vama draguto!
Satul pescaresc m-a primit intr-o zi insorita de sambata. Marea ma astepta... erau alge la mal, in departare se vedeau plase ale pescarilor, iar linia orizontului era bine delimitata.
Vama Veche e un sat... pescaresc. nu face parte din sireagul de statiuni binecunoscute. nu stiu cum era vama in trecut, insa si azi... vama e altfel... muzica buna, doua librarii profitabile, nudisti, putine terase, muzica live, plete, mancare ieftina, alcool la promotie, petreceri pe plaja, multe corturi, mese grele din lemn masiv, pe care nu iti interzice nimeni sa te urci sa dansezi, oameni pasnici, cuminti, poate prea ametiti, rokeri cu privirea pierduta-n larg, oameni care nu-ti vorbesc dar spun multe, perechi, multe cupluri, mai vechi, mai noi.
Cum e in vama? e ca in rai... e ca in iad...
intr-o noapte... pe terasa la stuf... dezlantuire, dezmat... Unii isi aruncau tricourile in nisip, atii bere pe barba nerasa, unii sareau, altii dormeau langa barca din mijlocul plajei, unii erau desculti, altii in bocanci... dezmat total. Paradoxal, stateam linistita cu o bere-n fata... savuram ritmurile. In apropiere erau doi tineri. Se vedea ca erau prima data in vama. era dupa aproape o saptamana cand vedeam tocuri! Ea era prea decoltata pentru frigul de-afara, cu o fusta cu volanase roz. El lasa sa-i atarne din mana, brelocul cu patru cerculete intersectate. Parea socat de faptul ca nimeni nu-si intorcea privirea spre tricoul lui alb care lasa sa se citeasca un brand binecunoscut, ori spre incaltarile sport la fel de imaculate. Dupa un timp fata incepu sa se miste stingherita pe ritmurile dementiale. Si-au facut apoi 2-3 poze cu telefonul mobil, in care incercau sa surprinda frizurile ciudate, dansurile rebele dar in special privirea lor putin incruntata, buzele tuguiate si nasul in vant. Pentru multi, Vama inseamna o libertate prost inteleasa... care a stricat si va strica in continuare libertatea reala pe care o poate oferi micul golf cu feleza...
Nu am vazut drogati, nu am vazut femei usuratice (cei doi amici care cautau sex for free s-au imprietenit cu trei virgine), ori prea multe trupuri goale. Nudismul in vama il fac barbatii! Barbati bronzati, nerasi, ametiti de la alcool, care iubesc o singura femeie, apa sarata, si muzica buna...
In vama nu mergi sa faci poze ca la gradina zoologica! In vama mergi sa simti ritmul muzicii bune... sa bei bere, sa stai la un foc de tabara pe plaja, sa mananci ieftin in locuri fara fite, cu caini vagabonzi, cu muste, cu sare in pahare albe extrem de mici de unica folosinta, sa te bucuri de soare, de paradisul linistii si dementei totodata. Un vamaiot batran se plangea ca Vama nu mai e ce-a fost... “frunza verde de trifoi, plina-i vama de ghertoi”. nu stiu cum a fost, dar mie imi place si asa... mai sunt punkeri cersetori prafuiti, rockeri beti nonstop, liceeni care se ling plictisiti, bere si tigari la promotie... caini vagabonzi si pisici bestiale!
In campingul linistit de unde vedeam marea, cu gargarite si cipercute pictate din roci de mare, cu vecini rokeri si folkisti ori liceeni rebeli, erau doua mate... o pisi fitoasa, invatata cu mancare brenduita, si puiul ei, care mi-a lasat ca amintire o zgarietura pe piele... Seara isi faceau culcus in bratele turistilor, ziua veneau la rasfat doar daca le serveai cu delicatese. La terasa alaturata era un pisoi negru cu ochii verzi, (care da, seamna cu Wiskey... )

sus, pe faleza, la pescaria de unde se vede intreg golful si unde cuplurile de nudisti fac baie nestingeriti in valurile care se lovesc de pietre, stapan este un motan tigrat. A aparut fara sa faca zgomot savurand si el panorama. Isi misca coada cu maiestrie, apoi s-a intins, si-a aratat coltii...
Rasaritul in vama e intampinat de muzica buna. Bolero de Ravel rasuna in tot golful... cainii vagabonzi cersesc o mangaiere, indragostitii se imbratiseaza, matolitii dorm pe plaja, peturi duse de briza... saci de dormit, paturi groase... si barcilecpescarilor ca doua umbre pe apa roz ...
La Herous imi placea sa beau cafea dimineata si bere la amiaza… muzica buna… pentru suflet… scrumiere din pahare de bere umplute cu nisip... in dimineata aceea, cu rasarit ciudat, cu nori, caini vagabonzi si aer rece ... mi-a mangaiat sufletul o cantare perfecta...

the doors - waiting for the sun
Asculta mai multe audio Muzica

Am mers cu caiacele pana aproape de epava scufundata spre bulgari, am stat sub umbrelele din stuf, am ridicat un zmeu pe care l-am lasat la plecare cadou pustiului de la Amfhora, printre hamsii, shaorma si kebab...am mancat si o ”indopata”, o portie de “ciori perverse” (clatite) la dugheana aplasata mai sus de Bibi...
Marea si-a etalat toate fetele... la inceput algele te mangaiau discret, apoi au disparut lasand loc unei intinderi in doua culori... in larg era un albastru inchis... iar la tarm albastrul deschis stralucea de la nisip si de la valurile prea jucause...

Acum inteleg ce inseamna dor de vama…


va urma...

Ela

Read more...

flashuri dintr-o zi de sambata..

imi amintesc de o postare mai veche a Ginei in care asimila orasele cu persoane, cu locuri dragi...
fostam azi la Sibiu:

frumos oras... poate cel mai european de la noi din tara... cel mai apropiat de cultura vestica, fara prea mult marketing sa te sufoce, cu o arhitectura pura si curata...
orasul asta imi va amini mereu de Lacramioara. Lasata balta de un prieten comun, drag si scump, sa trezi la 7 jumate dimineata in masina cu doi oameni necunoscuti in drum spre Sibiu...
asa numa... sa vedem si noi orasul daca se ivi ocazia.
nu regret nici o secunda faptul ca C a fost atat de mahnur incat n-a reusit sa vina, doarece am reusit sa ma apropii de o fata minunata. (doar e geamana de-a mea, si din '81 pe deasupra).
la intoarcere am trecut si pe la festivalul medieval. dupa plimbarea pe poteca secreta, am intrat in marea de oameni: Sighisoara purta haina de sarbatoare... steaguri vechi, cercei migalos confectionati, alame, masti, amici, omeni dragi, priviri, zambete, praf... si turnul cu ceas ramas neclintit, insa cu nostalgia vechilor rokeri si folkisti in suflet...


am incheiat ziua intr-o baie cu spuma la mine in cada...
voi dormi linistita... am avut o zi minutata!
Ela

Read more...