din targ...

aceasta postare sper sa faca bine celor plecati departe, si sa deschida mai bine ochii bastinasilor...



ma trezesc... orhideea mea preferata imi zambeste... ii fac o poza... prepar cafeaua... desculta ies in balcon. inc-o zi de vara... in timp ce licoarea imi revigoreaza ochii, decid sa impartasesc cu voi o zi din viata mea... sunt o fericita deoarece in jurul meu exista mult frumos... ia priviti panorama din al meu balcon...
margelele naturiste, o bratara lata din furnir sculptat, sandalele romane... un stop... doua, trei, din ametistul de bulgari si chem liftul... las in urma intrarea secreta-n bloc...

aleg un drum mai agitat... dar presarat cu parcuri multe, locuri dragi, si flori...

parcul se afla-n spatele casei de cultura Mihai Eminescu... timp de 5 ani aici am invatat sa joc romaneste... ansamblul studentesc mi-a fost alint in zilele studentiei mele... aici am multe amintiri... cu prieteni dragi...

cea mai propiata statuie a locuintei mele de la etajul 9, este a lui... a iubitului meu din copilarie...

mihail priveste casa de cultura ce-i poarta numele. nu peste putin timp aici vor veni tineri sa-i spuna poezii... iar eu sa-i zambesc si sa-i spun ca nu l-am uitat... parasesc parcul si-apuc aleea cu tei... mirosul e ademenitor, iar umbra deasa ma determina sa-mi scot ochelarii de soare si sa-i pun pe crestet. aleea se intersecteaza cu bulevardul... aici era pe vremuri cofetaria unde gaseam cea mai buna inghetata cu frisca... orice promenada pe bulevard poate relaxa pe oricine... iti umple ochii de verde si plamanii de oxigen... la mijlocul bulevardului intorc privirea spre stanga:

acolo sus, in mansarda, este masa mea de lucru... balconul si geamurile de la etajul I apartin salii de curs unde-mi fac eu meseria didactica, iar de copaci nu se vad geamurile de la sala mea de laborator. da, ati inteles, asta-i un colt din cladirea unde lucreza portocala...

dar, azi am examen doar de dupa-masa, asa ca parasesc bulevardul...

si ma indrept spre intrarea in cetatea medievala... locuri linistite si pline de istorie... am norocul sa le vad zilnic. cladirea universitatii este vecina cetatii... la una dintre disertatii am avut sansa de a lucra la partea de management de proiect in reabilitarea vechii cetati... privesc cu mandrie bastioanele... si oftez... aici m-am sarutat prima data... aici am privit pasarea cu cioc portocaliu sperand la o viata mai buna, aici ... si aici...cobor drumul pietruit de pe langa zidurile vechi ale cetatii, privesc cu spaima la turnul bisericii reformate, iar dupa-un colt vad simbolurile celorlalte religii...

biserica ortodoxa este cea mai mare din ardeal... iar cea catolica este de-a dreptul sublima... statuia sfantului anton m-a fascinat intotdeauna...

inca o trecere de pietoni, si centrul plin de caldiri vechi se dechide in culori calde si vesele tototdata...

o ultima privire spre varfurile ce cata spre cer izbavirea... un avram iancu pietrificat cu-a lui cal, imi amintesc de copilarie... pe-atunci mancam prajitura la Lido... azi, ador sa beau cafea ori ceai verde, peste drum, la Gallery... singurul neschimbat este ceasul din flori, care troneaza din primavara pana-n toamna, buricul orasului celalalt capat al centrului apartine culturii si administratiilor... palatul culturii, prefectura si primaria... cladiri impunatoare si sofisticate, decorate cu multe flori...

centrul se inchide cu biserica controverselor, ca si religia insasi... aici am fost botezata, aici am descoperit bucati din sticla colorata, care privite de la distanta se transformau in scene biblice inspaimantatoare...

o ultima privire spre orasul trandafirilor...

un parc, ce-mi aminteste de prima iubire....

si foarte curand, ajung sa privesc florile din geamul camerei mele... mama a pastrat mobila si florile mele preferate...

deschid poarta, si sufletul se umple de copilarie.... ograda parinteasca m-asteapta vesela si primitoare...

intr-o postare viitoare promit sa mai scot in evidenta frumusetea acestui targ... va pup!

ela

Read more...

flashuri dintr-o zi de sambata..

imi amintesc de o postare mai veche a Ginei in care asimila orasele cu persoane, cu locuri dragi...
fostam azi la Sibiu:

frumos oras... poate cel mai european de la noi din tara... cel mai apropiat de cultura vestica, fara prea mult marketing sa te sufoce, cu o arhitectura pura si curata...
orasul asta imi va amini mereu de Lacramioara. Lasata balta de un prieten comun, drag si scump, sa trezi la 7 jumate dimineata in masina cu doi oameni necunoscuti in drum spre Sibiu...
asa numa... sa vedem si noi orasul daca se ivi ocazia.
nu regret nici o secunda faptul ca C a fost atat de mahnur incat n-a reusit sa vina, doarece am reusit sa ma apropii de o fata minunata. (doar e geamana de-a mea, si din '81 pe deasupra).
la intoarcere am trecut si pe la festivalul medieval. dupa plimbarea pe poteca secreta, am intrat in marea de oameni: Sighisoara purta haina de sarbatoare... steaguri vechi, cercei migalos confectionati, alame, masti, amici, omeni dragi, priviri, zambete, praf... si turnul cu ceas ramas neclintit, insa cu nostalgia vechilor rokeri si folkisti in suflet...


am incheiat ziua intr-o baie cu spuma la mine in cada...
voi dormi linistita... am avut o zi minutata!
Ela

Read more...

1 iunie

am emotii de cand m-am asezat la calculator sa scriu postarea asta... nu stiu de ce, dar... imi simt inima cat un purice care salta si salta si salta si nu are unde sa evedeze... camarutele inimi sunt aranjate în perechi... (si inima are perechile ei... amandoua artriile si amandoua ventricule sunt alaturate...) sper ca nu se plictiseste puricele meu... si isi alege odata camaruta preferata...

m-am trezit frumos... am adormit la loc... m-am trezit putin obosita, mai bine nu adormeam... am avut conversatie pe mess... ma simt bine... da, timpul o ia din nou la goana...
ies din bloc... ploua... e frig... in drum spre statie realizez ca azi copii sunt tristi. nu pot face azi desene pe asfalt... ploua... dar poate ii lasa parintii la calculator, ori poate ii scot la Mac...
alerg dupa maxi taxi... ma bucur ca e 10-le... are traseul cel mai lung, dar ma lasa in apropierea universitatii... ma bucur in sinea mea... mai vad orasul... mai analizez oamenii...
dupa mine urca cu greu o femeie batrana. se misca incet, controlat.... soferul ii cere documentul de calatorie si porneste cu viteza. batrana se tine cu greu de bara fixa de langa schimbatorul de viteze, isi cauta documentele intr-o plasa cu tortile uzate, o plasa veche din material textil...
flegmatic, soferul da din cap la vederea documentului pastrat cu grija intr-o carte de rugaciuni.
la urmatoarea statie mai urca batranei. o femeie cu parul alb ca neaua era incaltata cu pantofii sotului ei decedat de cateva lui... povestea cu un vecin.
soferul era din ce in ce mai nervos. inafara de mine, (care platisem biletul) toti calatorii calatoreau gratis...
ma uitam pierduta la stropii reci pe ploaie, la noroiul din balti, la umbrelele negre ale calatorilor... sima intrebam ce-i determina sa iasa din casa pe o vreme ca asta. "daca as fi de varsta lor nu as iesi din casa... (asta imi spuneam in gand). dar poate merg la medic... spitalul e in directia asta... "
masina opreste intr-o statie unde se dau jos majoritatea batraneilor... nu era statia spitalului... se vedea in apropiere o coada uriasa... erau multi, prea multi varsnici care se inghesuiau sub umbrele negre sa intre intr-un subsol. nu stiam ce e acolo.
masina stationeaza mult. alti varsnici urca greoi aratand documentele soferului din ce in ce mai nervos... care ambala motorul in semn ca se grabeste. la un moment dat intreaba : "ce se da la coada aia?"
o batranica vesela ii raspune: "o masa calda domnu'. pentru pensionari. "
"conditia e sa aiba venitul mediu lunar pe membru de familie mai mic de 615 lei" spune o doamna eleganta...
"lunea si miercurea mananc si eu o supa calda..." spune un domn cu palaria roasa de vreme.
"eu nu o am asa mica... multumesc lui Dumnezeu... dar mai bine ar da banii astia sa ne luam medicamente... " spune aceeasi cucoana care era clar ca va cobori la statia urmatoare... la spital...

in mintea mea vuiau inca notele melodiilor de la intalnirea de 10 ani. brusc, mi-am amintit cea mai trista reprica auzita vineri. in debutul patrecerii, popa, profu' de religie, a deschis masa cu o rugaciune. apoi a spus: "sunt trist. vin de la o inmormantare. era un om tanar, avea 40 de ani... traiti-va frumos viata si bucurati-va unii de altii. sper sa ne vedem peste inca un deceniu tot asa de multi si ... nu uitati ziua asta toata viata voastra!"

da... sunt trista... ma intreb cum se bucurau pensionarii de azi in copilaria lor... in tineretea lor... si daca vreodata si-au imaginat ca vor uita de rusine si vor lua masa la cantina sociala...

nu stim ce ne rezerva viitorul... asa ca fiti copii in fiecare zi si bucurati-va de momentele putine de fericire pe care o portocala vi le poate oferi...

Ela


p.s. ia priviti batranei din alte tari... care cu siguranta nu stau la coada la cantina sociala, dar sunt frustrati de designul modern al... autoturismelor...

Read more...