vin de la cj. am avut o discutie cu al meu profesor-conducator de teza de doctorat. nu vreau sa fac aprecieri referitoare la el. ar fi subiective. oricum, am primit observatiile referitoare la teza mea, referitoare la partea estetica, la bibliografie, la aranjat in pagina, etc... nicidecum legate de cercetarea efectiva...
in drum spre casa am facut o trecere in revista a cheltuielilor care au fost si care vor urma. iata ce a iesit:
observatii "cheltuieli":
1. la taxa, desi aveam note de bursa, deoarece era ce-l de-al 2-lea master. am fost "obligata" sa-l fac pentru a putea urma specializarea dubla la doctorat.
2. note de 10 la examene + calificativ FB la referate dar la taxa, deoarece doar in acest sistem se scolarizeaza la FF
12., 13. secreteriatul e cel mai important. daca nu dai, nu primesti ori esti tratat ca un caine...
14., 15. "asa se procedeaza"
se mai pot adauga taxe de participare la diferite conferinte stiintifice (daca nu ai minim 6 nu poti sustine teza) + taxa abonament reviste + carti specialitate...
la capitolul "venituri" precizez ca titulatura de asistent e relativ noua, iar pe postul anterior de preparator, salariul era mai mic.
cu aceasta postare nu doresc sa ma plang, sa cersesc mila, nici macar sa trag un semnal de alarma... vreau doar sa ma / va informez...
Dupa ce am prelungit vacanta la mare… pentru munte ne-au ramas doar cateva zile si foarte putini bani.
Din vama am plecat la amiaza dupa ultimele poze facute de la pescaria de sub faleza. Pe drum am facut o scurta oprire la costinesti... baietii mei voiau “cu banana”. …multa lume, reclame tipatoare, vanzatori aroganti, la restaurante muzica pe ritmuri orientale, pe toata faleza rasuna asurzitor reclama la un mare club unde avea sa concerteze puia, pe plaja radioul parca dat la maxim… costinestiul m-a obosit din primele minute...
noua si imbietoarea faleza, de unde poti admira plaja plina, era aproape acoperita de deseuri... totusi, era vizitata de domnisoare care faceau ori topless ori aveau poponeata la vedere intr-un mod vulgar, nu pentru a admira plaja, ci pentru binecunoscutele poze cu ochelarii de soare vintage pe faleza costinesti...
batrana epava parea mai mare decat in tineretea mea, insa asista semeata la dezvoltarea ingineriei constructiilor civile... noile hoteluri si vile de pe faleza ii incurcau parca gandurile...
“cu banana” era interesant... inbracati in veste de salvare baietii mei doreau senzatii tari... au primit, insa nu la aruncarea in valuri ci ... la urcare!
Cu retina incarcata de sani, buci, ochelari de soare si kitch-uri, timpanul intepat de manele si house, iar narile pline de odoare de hamsii prajite in ulei ranced, am parasit litoralul romanesc cu destinatia... “undeva la munte”.
La 5 dimineata dormeam chircita in masina, in parcarea hotelului tusnad din tusnad. Pe la 8, cu cearcane si morocanosi, am campat intr.-un loc divin, pe valea oltului.
Suprinzator, statiunea care ma asteptam sa fie in paragina parca inflorea. Lacul ciucas era chiar in plin proces de curatare de alge, iar restaurantul de unde-l puteai admira era putin prea piperat dar avea o atmosfera relaxanta de concediu.Familii cu copii, familii varsnice venite pentru apa minerala cica binefacatoare, ori simplu, pentru aerul de munte.
In plimbarea spre turnul de veghe al statiunii ne-am ratacit... dar finalul drumetiei a fost unul deosebit... privelistea asupra statiunii ne-a calmat spiritele si respiratia sacadata. seara, slanina prajita la foc de vreascuri, si susurul oltului au fost parca secvente din filmele cu haiduci...
In urmatoarea zi am facut traseul spre lacul sfanta ana... dus- intors. Imi era teama doar de ursi... in rest... ma jena un bocanc, respiram greu, imi era ba cald ba frig, si ma durea ingrozitor spatele... si gatul... de la aerul rece de munte. Pe drum... ciuperci multe... urme de animale salbatice si de alti drumeti nesimtiti care-si facusera nevoile pe carare...
Odata ajunsi sus, am dat de o poienita insorita inconjurata de zmeura aromata si dulce. Cat timp unii sforaiau prinzand din nou puteri, altii se indopau cu zmeura gustoasa. Am mai avut de coborat o leaca de vreme pana la dugheana cu miros de mici, unde berea harghita a fost mai buna decat orice apa minerala binefacatoare carata din tusnad...
Era in apropiere o mica capela... plina cu monede, bancnote... si stinghera se vedea in departare crucea... ochiul dracului si semnul crucii intr-o combinatie perfecta, infricosatoare...
Lacul sfanta ana e foarte frumos... rotund... inconjurat de paduri ...cu apa foarte limpede si rece... Din mijlocul lui se poate vedea puterea naturii... am simtit fiori pe spate cand ne invarteam cu barcuta pe loc... ameteam in mijlocul craterului plin cu apa... ameteam cand il priveam in ochi... am avut parte de momente de liniste si pace in varful muntelui langa intinderea stralucitoare...
Am ajuns voiosi in statiune, inainte ca pensiunea alaturata sa inchida... bulzul si mamaliga cu paprikas de pui au fost rupte din rai... numai dupa palinca casei si urmate de vinul dulce-acrisor adus intr-o carafa mare...
Ultima zi a fost linistita... am jucat carti pe fire de iarba, am mancat pepene rosu, unii au pescuit, altii fotografiau furnici, altii si-au racorit picioarele in apa rece a oltului... o scurta oprire la corund... si am ajuns acasa, cu sufletul plin... cu nasul infundat si gatul rosu...
Pana azi toate acestea au trecut, insa ramane amintirea unui concediu minunat, care nu putea fi atat de deosebit fara o companie pe masura...
... soarele, viata si zambetele mi-au accentuat ridurile. Am riduri fine care se vad atunci cand rad cu pofta. Ochelarii de soare i-am facut uitati... “pitzi-masina” facea figuri, visa costinesti. N-a mers dupa ea... in vama draguto! Satul pescaresc m-a primit intr-o zi insorita de sambata. Marea ma astepta... erau alge la mal, in departare se vedeau plase ale pescarilor, iar linia orizontului era bine delimitata. Vama Veche e un sat... pescaresc. nu face parte din sireagul de statiuni binecunoscute. nu stiu cum era vama in trecut, insa si azi... vama e altfel... muzica buna, doua librarii profitabile, nudisti, putine terase, muzica live, plete, mancare ieftina, alcool la promotie, petreceri pe plaja, multe corturi, mese grele din lemn masiv, pe care nu iti interzice nimeni sa te urci sa dansezi, oameni pasnici, cuminti, poate prea ametiti, rokeri cu privirea pierduta-n larg, oameni care nu-ti vorbesc dar spun multe, perechi, multe cupluri, mai vechi, mai noi. Cum e in vama? e ca in rai... e ca in iad... intr-o noapte... pe terasa la stuf... dezlantuire, dezmat... Unii isi aruncau tricourile in nisip, atii bere pe barba nerasa, unii sareau, altii dormeau langa barca din mijlocul plajei, unii erau desculti, altii in bocanci... dezmat total. Paradoxal, stateam linistita cu o bere-n fata... savuram ritmurile. In apropiere erau doi tineri. Se vedea ca erau prima data in vama. era dupa aproape o saptamana cand vedeam tocuri! Ea era prea decoltata pentru frigul de-afara, cu o fusta cu volanase roz. El lasa sa-i atarne din mana, brelocul cu patru cerculete intersectate. Parea socat de faptul ca nimeni nu-si intorcea privirea spre tricoul lui alb care lasa sa se citeasca un brand binecunoscut, ori spre incaltarile sport la fel de imaculate. Dupa un timp fata incepu sa se miste stingherita pe ritmurile dementiale. Si-au facut apoi 2-3 poze cu telefonul mobil, in care incercau sa surprinda frizurile ciudate, dansurile rebele dar in special privirea lor putin incruntata, buzele tuguiate si nasul in vant. Pentru multi, Vama inseamna o libertate prost inteleasa... care a stricat si va strica in continuare libertatea reala pe care o poate oferi micul golf cu feleza... Nu am vazut drogati, nu am vazut femei usuratice (cei doi amici care cautau sex for free s-au imprietenit cu trei virgine), ori prea multe trupuri goale. Nudismul in vama il fac barbatii! Barbati bronzati, nerasi, ametiti de la alcool, care iubesc o singura femeie, apa sarata, si muzica buna... In vama nu mergi sa faci poze ca la gradina zoologica! In vama mergi sa simti ritmul muzicii bune... sa bei bere, sa stai la un foc de tabara pe plaja, sa mananci ieftin in locuri fara fite, cu caini vagabonzi, cu muste, cu sare in pahare albe extrem de mici de unica folosinta, sa te bucuri de soare, de paradisul linistii si dementei totodata. Un vamaiot batran se plangea ca Vama nu mai e ce-a fost... “frunza verde de trifoi, plina-i vama de ghertoi”. nu stiu cum a fost, dar mie imi place si asa... mai sunt punkeri cersetori prafuiti, rockeri beti nonstop, liceeni care se ling plictisiti, bere si tigari la promotie... caini vagabonzi si pisici bestiale! In campingul linistit de unde vedeam marea, cu gargarite si cipercute pictate din roci de mare, cu vecini rokeri si folkisti ori liceeni rebeli, erau doua mate... o pisi fitoasa, invatata cu mancare brenduita, si puiul ei, care mi-a lasat ca amintire o zgarietura pe piele... Seara isi faceau culcus in bratele turistilor, ziua veneau la rasfat doar daca le serveai cu delicatese. La terasa alaturata era un pisoi negru cu ochii verzi, (care da, seamna cu Wiskey... )
sus, pe faleza, la pescaria de unde se vede intreg golful si unde cuplurile de nudisti fac baie nestingeriti in valurile care se lovesc de pietre, stapan este un motan tigrat. A aparut fara sa faca zgomot savurand si el panorama. Isi misca coada cu maiestrie, apoi s-a intins, si-a aratat coltii... Rasaritul in vama e intampinat de muzica buna. Bolero de Ravel rasuna in tot golful... cainii vagabonzi cersesc o mangaiere, indragostitii se imbratiseaza, matolitii dorm pe plaja, peturi duse de briza... saci de dormit, paturi groase... si barcilecpescarilor ca doua umbre pe apa roz ... La Herous imi placea sa beau cafea dimineata si bere la amiaza… muzica buna… pentru suflet… scrumiere din pahare de bere umplute cu nisip... in dimineata aceea, cu rasarit ciudat, cu nori, caini vagabonzi si aer rece ... mi-a mangaiat sufletul o cantare perfecta...
Am mers cu caiacele pana aproape de epava scufundata spre bulgari, am stat sub umbrelele din stuf, am ridicat un zmeu pe care l-am lasat la plecare cadou pustiului de la Amfhora, printre hamsii, shaorma si kebab...am mancat si o ”indopata”, o portie de “ciori perverse” (clatite) la dugheana aplasata mai sus de Bibi... Marea si-a etalat toate fetele... la inceput algele te mangaiau discret, apoi au disparut lasand loc unei intinderi in doua culori... in larg era un albastru inchis... iar la tarm albastrul deschis stralucea de la nisip si de la valurile prea jucause...
azi voi pleca la mare... sa ma imbat cu apa sarata, sa-mi fac sutien din cenusa sirenelor moarte, sa orbesc de prea mult soare, sa ma sperii de strigatul asurzitor al pescarusilor...
apoi am sa zbor pe acoperisul tarii... muntele sa-mi para marea, ghetele sa-mi fie grele, sa simt o picatura de sudoare iesind de sub esarfa veche cu pirati, sa simt ca viata-mi depinde de fiecare pas... poate acolo voi fi mai responsabila... vreau sa ofer un cadou sufletului meu... sa asist la o poveste imposibila de dragoste: ea, pasarea phoenix a romaniei... Vama... el, dragonul pietrificat al tarii... Moldoveanu...
apus de soare, poate rasarit, valuri, caldura, ameteala, dor de libertate, jazz, folk, iarba, galantul Adonis, pescarusi, o tigare aprinsa cu sarm pe o terasa de unde se vede intreaga plaja, nevoia de a fi tinuta in brate.... iata condimentele unei iubiri de-o vara, sau mai bine spus... de concediu...
pasiune si/sau afectiune... cautam cu totii... iar vara, la mare, le putem avea superconcetrate...
apoi... conversatii lungi pe mess, cateva vizite de weekend si totul se poate sfarsii... si asta pentru ca iubirile de o vara nu tin decat...o vara...
daca exista compatibilitate puternica, si vointa ... iubirea ta de-o vara poate deveni una de-o viata, sau macar se poate extinde si pe alte anotimpuri...
mi-am cumparat ieri o patura... moale, calduroasa, ca imediat vine toamna... iar o ceasca de ceai, patura si o carte buna pot fi prietene desavarsite intr-o zi ploioasa... m-am trezit greu, ca o pisica lenesa. daca ar fi fost cineva in preajma sa ma necajeasca poate chiar as fi dat cu labutza. era cald si bine sub paturica moale care-mi proteja visele... o musca-piscacioasa atenta la somnul meu, se aseza pe crestet si parca voia sa-mi zica ceva. auzeam amplificata ploaia grea de toamna... gandul ca geamul de la bucatarie e deschis, iar hainele de pe balcon le-am spalat degeaba, m-a deranjat putin, insa lenea era mai pretioasa... mireasma cafelei de dimineata sorbita cu zgomot m-a determinat sa ies pe balcon. papilele gustative sunt silite sa simta fierbinteala cafelei, iar racoarea de-afara determina reactii spontane pielii mele bronzate... e minunat! privesc bezmetica panorama printre picurii de ploaie... e toamna... spune trist sufletul meu... "e toamna si inca n-am fost plecata in concediu..." "pai esti in concediu dragutzo!" raspund tot eu... "dar vreau sa plec departe! intelegi? departe... " "bronzata esti, iar anii trecuti ai avut parte de excursii costisitoare! e criza, ar fi lipsa de bun simt sa pleci din nou din tara..." mda, si constiinta mea stie ca e criza... int-un fel, regret modul in care mi-am facut unele concedii.. de ce? toate erau prea calculate, poze multe, la toate obiectivele, liste verificate si reverificate, "sa nu uit ceva acasa", " sa nu uit ceva la hotel"... am facut turism in fuga, obiective bifate si "hai mai mai repede sa ajungem si la ...". am gresit nespus: ... imi amintesc si acum privirea tinerei care m-a servit cu un ceai rece in venetia... cersetorul vesel de langa turnu' parisului... tatuajul marinarului din croaziera pe-o insula a croatiei... gustul de fragi al inghetatei savurata langa piazza navona din roma... ciubica verde a unui coleg de-al meu care dormea profund in piazza san pietro... sunetul motoscuterului care m-a evitat la doar cativa mm in napoli... frank, germanofonul care ma facea sa rad in tren spre brugge... dar fiecare calatorie poate fi subiectul unei alte postari... aduc cu mine din calatorii ganduri, zambete, stari, senzatii, trairi... nu pozele sun definitorii... ci sentimentele acumulate in suflet...
voi pleca in curand intr-o calatorie, de data asta o calatorie pentru sufletul meu... nu veau sa ma grabeasc... vreau sa respir acel aer, sa imi umplu plamanii de altceva, poate sa uit ceva acolo, poate sa uit ceva acasa.... in asteptarea acelor zile, pierd vremea cu carti, pensule si culori... anul acesta am simtit ca am nevoie de ea... ma reintorc asemena fiului risipitor la ea... la marea noastra! am vazut aproape toate marile care inconjoara europa... dar marea noastra imi e cea mai draga... nu e patriotism aici... e prima intalnire cu imensitatea albastra... un fel de prima dragoste... e frumos sa faci baie intr-o apa limpede si curata, sa poti identifica pestisorii colorati si poate chiar sa te bucuri de culorile unor corali, insa... pentru mine, marea inseamna gogoasa infuriata... marea agitata... multe alge verzi din care-mi faceam colier copila fiind... miros intepator de scoici moarte... poze vechi si nereusite cu o mare uneori neagra, alteori galbena... chistoace de tzigari alaturi de scoici ciobite... maimuta, catelul si puiul de leu cu care poti face poze... castele de nisip cu turnuletzele aplecate, distruse de valuri... femei zvelte si usuratice cu urme de sare in par si pe piele... mirosul costumului de baie ud sub care nisipul tatua o litera nedescifrata... o inima desenata pe nisip, stricata de urma unui picior...
toate acestea ma asteapta la sfarsitul acestei veri, ori inceputul acestei toamne, luati-o cum vreti... ... e ca si cum as vizita casa bunicilor de la tara, e ca si cum dupa ce ai mancat prea multa ciocolata invelita in staniol, ti se face dor de ciocolata de casa cu lapte praf...
