fiecare an ma apropie de cea care voi fi intotdeauna...
azi,nu vreau sa privesc peste umar...
ce-ar mai trebui sa fac pana la 30? mai am un an fix pana-l ating... si ma intreb care sunt lucrurile care-ar trebui bifate pana trec in gasca "are peste 30"...
sa sar cu coarda de bungee jumping? sa fac un copil? sa pornesc vre-o rascoala?
timpul meu parca nu mai are rabdare... cand ma intind pe canapea o fac cu gesturi necunoscute mie... de femeie provocatoare... cand ating pe cineva nu mai sunt superficiala... nu ma grabesc... si totusi, timpul meu nu mai are rabdare...
sunt mai frumoasa femeie decat copil... si ridurile ma fac sa arat mai responsabila... bibliotecarele nu ma mai confunda cu studentii... si nici ei cu colegele...
in blugi si-n conversi nu ma mai simt in largul meu... prefer fuste severe combinate cu bluze transparente, ori rochii din materiale care-mi mangaie pielea...
ce-mi doresc de ziua mea?
- o carte care sa ma faca sa plang;
- o cina romantica cu jake gyllenhaal;
- o vacanta de lux in abu dhabi, la hotelul unde s-a filmat S.A.T.C. 2;
- sa dansez in bratele stiu eu cui, in timp ce-mi canda live leonard cohen;
- si-nca ceva ce nu se zice...
si ce primesc?
va spun maine, ca doar timpul meu nu mai are rabdare...
Ela
cititorilor nafamiliarizati cu multii si dragi mei prieteni, doresc sa le transmit ca a inceput sezonul unui calup de zile de nastere. (cine sa seamana se-aduna, ori parintii nostrii s-au cam iubit toamna... )
stiu ca-i ziua copiilor... ma gandesc la iulia si la alex... stiu ca nu-i suficient sa ma gandesc, dar ma revansez cu alte ocazii... si voi incerca atunci sa transform o zi obisnuita intr-una fericita... poate va fi soare atunci, si desenele cu creta vor ramane mai mult timp pe asfaltul din parc...
azi este ziua de nastere a unui om drag... a fost multa vreme parte din mine... prieteniile ard, mocnesc, se sting... dar intotdeauna raman amintirile... la multi ani, dragul meu prieten de departe... micutzul catzelus din USA (pe care scrie "made in China") imi va aduce mereu zambetul pe buze si imi va aminti de "spagatul tau pe doua scaune"... sa fii fericit!
ela
sunt saptamani intregi cand zilele trec peste pietre si nu muta niciuna. macar doi cm mai incolo... dar, sunt si zile cand se fac vartejuri mici, mici, surprinzatoare si fascinante.
i, doctoritza mea de familie, prietena mea din liceu, da, ea, care mi-a spus ca nu doare antitenanosul si doua zile am pomenit-o...
raman muta in fata acestei poze vechi... e plina de sentimente... si... raspunsuri...
Bunica stă pe prag şi toarce,
Dar, pe când sfârâie fuiorul,
Cu visul ei care-şi ia zborul
Şi tinereţea i se-ntoarce.
Se vede-n horă legănată
De-al lăutarilor suspin,
Cu sânul tare, cald şi plin,
Sub cămăşuţa ei de fată.
Şi cum se-ncinge o bătută,
O prinde Dinu de mijloc
Şi joacă lângă ea cu foc,
Apoi din fugă o sărută.
Târziu, când hora s-a sfârşit
Şi cerul s-a făcut ca plumbul,
S-au dus alături şi-n porumbul
Din vale tainic s-au oprit.
Dar nunta? Nicidecum paharul,
Ci ochii lui au îmbătat-o…
O, parcă-l vede pe primarul
Şi popa care-a cununat-o!
Şi cum se toarce-ntruna firul
Şi-n jurul fusului se prinde
Nu ştiu ce spaimă o cuprinde
De-şi pierd şi visurile şirul.
Într-un amurg pe când apusul
Pălea sub norii-nsângeraţi,
Doi prunci îşi vede îngropaţi,
Şi-o lacrimă îi arde fusul.
Şi când, trezindu-se din vise,
Văzu că-i noapte şi târziu,
La luna care răsărise
Lătra un câine a pustiu.
(BUNICA, de Cincinat Pavelescu)
Blogger templates made by
AllBlogTools.com
Back to TOP
te pupa, Ela