"daca nici macar eu nu ma inteleg..."

ce e viata cotabita ?

Read more...

unele lucruri nu se schimba niciodata...

sa vezi coridoarele atat de inguste... bancile si mai neincapatoare... colege insarcinate... si profesorii mai intelepti, dar fara putere...

sa astepti 10 ani sa mai imbratisezi inca o data pe cineva... sa zambesti din suflet in timp ce plutesti pe o melodie veche ... sa simti lacrima din coltul ochilor... si sa vrei ca timpul sa se opreasca-n loc...

Ela

p.s. voi detalia ziua asteptata timp de 10 ani, odata ce timpul o ia din nou la goana...

Read more...

10 ani...

da, acum 10 ani invatam (cu spor) pentru BAC...
au trecut anii si iata cum ma napadesc nostalgiile...
maine e intrunirea. nu imi e dor de ei, dar sunt curioasa sa-i vad, sa aflu care e viata lor...

am emotii... e vorba de coridoare care odata erau prea lungi, de scari care odata erau prea multe, de fetze multe care odata erau prea rautacioase ori indiferente, de el... care odata era prea... , de ea (colega mea de banca), care odata era prea buna...
a fost frumos...

poimaine (daca voi avea putere) cred ca as avea ce scrie aici...
pana atunci, ma gandesc ce chestie desteapta sa le spun colegilor cand ma vor intreba cum au trecut peste mine 10 ani...

Ela


p.s. ......

Read more...

suntem pregatiti pentru situatii de urgenta!

promit sa detaliez cu ocazia revederii celor n-spe mii de poze facute pe defileul Muresului, zilele petrecute in natura...

pana atunci, alta poveste:
vineri ne dam sa plecam spre magnificele plaiuri mioritice romanesti... pus in masina barca pneumatica, ceaun, sac dormit, haine, mancare pentru un detasament... dupa 15 min, portbagajul era plin. perfect! doar ca mai erau 2 pasageri de luat...
la iesirea din parcarea cu capcane, soferul distras de la condus de alte probleme pe care nu are rost sa le detaliez acum (alt subiect, pt alta postare), freaca efectiv masina de bordura.
ies repede... baia de ulei? intacta! buuunnnn.... da-i 2 pumni la bara din spate ca s-a aseza ea la loc si hai rapid ca suntem in intarziere!
mai incarcam o persoana cu tot cu bagaje. pe drum spre al 4-lea membru al echipajului programat sa se deplaseze in masina cu pricina, motorul face figuri....
naspaaaaaaaaaaaa...
parcam in fata la casa de cultura, (!?!) ca era cel mai aproape.
dupa zeci de apeluri ma pornesc spre cei care ne asteptau disperati in alta parcare dar nu se sinchiseau sa raspunda cumva la telefoane...
ei... a venit gasca... a sesizat problema...
aveam asa: 6 persoane apte de a dormi in paturi cu multe gauri, 6 persoane dispuse sa faca poze din 100 in 100 de m la valea muresului, 6 persoane cu chef de baut, un sofer nervos, o tipa disperata dupa o gustare la porcusor (care s-a potolit cu bere), altii 4 calmi, ca doar nu se stia ce si cum reactioneaza "nervosu" la nervi, o covata (pardon, autoturism) stricata, si un Logan (spatios) disponibil, mult alcool, ceaun, barca, si muulteeeeee bagaje...

in 1/2 de ora situatia era alta: "nervosu" cu berea in mana, un alt sofer irascibil ca nu poate consuma si el, 3 fete cucuiete si un distins povestitor de bancuri, care se apleca la vederea organului (de politie, normal).
aveam insa o mica tristete... lasasem barca in portbagaj... speram sa nu dispara...

trec 2 zile cu peripetii si alte aventuri despre care am sa detaliez cu alte ocazii, si iata ca ne aflam in aceeasi structura, in aceeasi masina, insa pe drumul de intoarcere.
... suna telefonu' ... nervosu' iara nervos :
"ce ... mea cauta aia acolo? da' n-au de lucru? ce le-ai zis? sa mearga in ... mea!"
pe scurt: vre-o baba crizata care-si plimba nepotu, o vre-o alta la fel de crizata care care croseta in parcul de vis a vis de casa de cultura, ori receptionera plictisita de la hotelul din apropiere care e in paragina si nu cazeaza pe nimeni de ani buni, ori vre-un mosneag in carja care se deplasa prea in viteza, ori chiar un simplu om binevoitor, a sesizat ca picura benzina si a alertat organele.
ziceti voi ca bine au facut...
pai asa si e...
dar!
dupa alte 15 minute iarasi telefonul... de data asta la domiciliu nervosului alte organe... comunitare...
dupa alte 15... suna un organ: "d-le sa veniti urgent sa va luati masina de-aici, ca tinem POMPIERII ocupati!"
"sa traiti. pai fac ce pot, acum vin de la munte, e duminica seara, voi gasi greu un mecanic, dar e chiar atat de grava situatia? nu avem multa benzina... 2-3 litri... "
"va sanctionam daca nu ajungeti! tineti in loc toate ORGANELE!"
alte 10 min, alt telefon: " ce??? da ce fac pompierii acolo? bine ma ca arde casa si nu vin, si pentru 2 l de benzina s-au autosesizat! nu stiu ce sa faca? cum? stau si ma astepta pe mine? da sa puna un lighean si sa plece in treba lor!"

ajungem la destinatie... zona inconjurata de ORGANE... politistii fumau nervosi (in zona imprejmuita de panglicuta ros-alba), comunitarii mai stingheri stateau mai deoparte (ca na, ei au salarii mai mici si tanjesc in sinea lor o alta uniforma), iar ditamai cisterna de pompieri facea deliciul babelor, mosnejilor, bolnavilor in halat de la spitalul din zona, receptionerei, etc etc... 7-8 tinerei in costumatie de salvat victimele din WTC (World Trade Center) asteptau cu interes inca o picatura de benzina care sa se prelinga din covata pentru a-si etala abilitatea de a spala trotuarul.
interesant e ca l-au ascultat pe nervos... sub masina nu era un lighean, doar un mic borcanel... gol...

problema s-a rezolvat fara amenda, barca din portbagaj era in siguranta, covata merge acum cu o improvizatie simpla (un furtun si 2 coliere)... insa eu am o intrebare foarte persistenta in minte:
daca nervosu' era la Constanta... cat mai rezistau sarmanii tinerei in costumatiile de razboi, cate telefoane erau dispusi comunitarii sa dea si cate tigari mai fumau organele cu pricina, langa borcanelul cu 3 picaturi de combustibil?

Ela

Read more...

vreau sa-mi fie frig!

am o senzatie aiurea de claustrofobie...
stau in mansarda de la universitate si ma sufoc...
afara nu e soare, e o atmosfera apasatoare si grea... aud un cuc departe... am deschis 3 geamuri si usa e sprijinita de-un ghiveci din ceramica... sa se faca curent...
degeaba, tot cald e... si hainele astea subtiri se lipesc scarbos de pielea mea.
din cand in cand mai simt o adiere usoara... poate vine ploaia... ce bine-ar fi sa vina ploaia... peste orasul asta... peste noi... frunzele au nevoie de apa... trotuarul e insetat ...

azi noapte nu am putut dormi. era cald in camera mea, in patul meu...
azi nu pot gandi... nu ma pot concentra... sunt irascibila si am chef sa ma cert cu toata lumea...

promit ca daca vine ploaia, voi sta sa ma ude pana la piele, sa-mi fie frig... frig... frig...

Ela

Read more...

NATURA 2...

am zis in urma cu ceva saptamani ca va urma...
si ... ma tin de cuvant. ( mare lucru)

in primul rand, iata articolul din ziar:
iar concluziile inainte de prima ceasca cu cafea, suuuunttttt:

1. cei de la ziar, din multitudinea de poze puse la dispozitie, au ales-o pe cea care imi place mie cel mai mult;
2. scrie numele lui Petra de vre-o 3 ori;
3. ciobanii sunt vinovati !
4. simt ca am contribuit cu ceva intru' aflarea adevarului;
5. narcisele astea salbatice au un parfum ametitor;
6. imi amintesc de ploaia aceea cu bulbuci din dimineata actiunii... dar pana la urma cerul a tinut cu noi!
7. ciobanii tot ciobani sunt... (ne-au furat panourile... si pentru recuperarea lor am avut nevoie de multeeeee interventii)
8. trufandale... belissimo!
9. mersi Petra pentru dejunul de dimineata!
10. multumiri lui Seba din Ibanesti pentru pari si mai ales pentru tzuica;
11. sa-mi traiasca participantii la actiune si sa ma bucur de ei si pe defileul Muresului, la Timisoara, la banchet, in excursia de la Peles si ce mai planuim noi... ( Nelutzu... de data asta n-ai scapare! )
12. voi stiti ca exista prenumele ALBIN! ... era pedagogul internatului de la liceul silvic din gurghiu... (mai mult namila decat profesor);
13. povestile in miez de noapte din internat... fiind pasionati de tot ce inseamna natura, nu putem sa nu-l amintim pe Figaro, care a facut deliciul serii...
14. e asa bestial sa adormi pe povestirea lui Cartarescu'... si chiar... "De ce iubim femeile?"
15. si ce poate fi mai gustos dupa o zi de dat cu harletzul si vopsit panouri, decat slanina prajita la foc din vreascuri...
16. ma stiu... ( sa fac poze)... (nu-i asa Zsiga? )

Ela

Read more...

No more shit !

sa fi asistent universitar, cu 2 mastere si doctoratu' aproape gata e ceva ... e chiar bine si poti fi chiar invidiat de multi.
dar... sa nu-ti poti permite sa-ti platesti o chirie, intretinerea si vre-o 2 zile de nastere de onorat din salar ... e chiar nasol...
(mersi mama, mersi tata ca existati! )

sa ai doar profesionala terminata e trist... dar nu mai conteaza atunci cand ai decapotabila la poarta si platinata daca nu in dreapta, macar aplecata...

mda... no more...

Ela

p.s. stiu ca altele sunt valorile importante in viata, stiu ca cine are carte are parte, stiu ... stiu ... stiu...
da' cateodata imi vine sa-mi bag picioarele in ea scoala si perdere de vreme si sa ma fac... altceva... :)))

Read more...

naspa..

nu mai suport!
ma simt ca naiba... sunt racita rau, ceea ce inseamna ca oricata apa as bea tot uscat imi simt gatul, nu pot dormi numai cu streprsils in gura, imi curge nasul ca robinetul, imi curg ochii ca la matze, sunt molestita ca o capsuna dupa 2 saptamani de stat in soare ... si sunt sI cu capsa pusa...
voce... din parti, asta inseamna ca studentii mei au liber la distractie , ca n-am cum sa ma rastesc la ei...
nu mai stiu ce sa fac, ma lasa nervii!..... :((
oricate ceaiuri cu miere as lua, coldrexuri si alte magarii pe cale orala... ma enervez... nu ca nu mi-a trecut, dar parca e si mai rau...
as lua orice, chiar si tinctura de coada de strut distilata in apa vie... numai sa-mi treaca...
Help!

ela

Read more...

curatenie

munca in casa m-a deprimat intotdeauna... plictisitor, nimic deosebit.
in timpul liceului adoram sa fac ordine intre lucrusoarele mele. odata cu finalizarea tezelor, ori chiar dupa finalizarea semestrelor, imi sortam nimicurile... adunam chitzibusuri, actibilde, bilete, ambalaje, hartii mazgalite la ora de romana, schite pircalite la ora de istorie... chiar si acum am biletul de intrare la balul bobocilor din 1998... are autograful lui Alin Oprea de la Talisman... ehee... vremuri bune...
curatenie mai faceam dupa sesiuni mai apoi... cutiile cu amintiri se umpleau cu poze, felicitari, vederi... lucruri mai concrete... detaliile nu le mai bagam in seama, si aruncam cu usurinta nimicurile care le strangeam copil fiind...
acum... pastrez acasa la mama franturile trecutului... eu am cutii sigilate... altii or fi avand vre-o lebada in care pote au vre-un medalion cu insemnatate speciala, ori pastreaza vre-o rama uitata intr-un sertar vechi..
acasa la mine (sau la atii avand in vedere ca stau in chirie)... in apartamentul asta linistit, cu parfumul celor doi salcami din fata blocului, care miros atat de bine la ceas de seara dupa o ploaia scurta revigoranta, viata incepe sa intre in normalitate... iar aminitrile sunt in mine... o piatra gasita in mediterana, o poza intr-o rama... sterg praful... imi amintesc o fractiune din viata, e drept... insa am invatat ca lucrurile materiale sunt efemere...
nu e usor sa faci troc. e greu... dar asta te caleste pentru viata asta atat de cruda uneori. nu e bine sa fugi de trecut. e ca si cum ai fugi de propria ta viata...
azi... curatenie inseamna altceva... am camara, balcon, baie, 2 camere... si un hol in care trebuie sa pastrez ordine si curatenie... sa nu mai povestesc de bucatarie, unde intotdeuna exista vase de spalat, ori seminte aruncate pe jos de cei doi canari care au mai ramas...
uneori, cu cat muncesc mai mult in casa, am impresia ca sufar de oscilatii temperamentale...
intr-o oarecare masura, cred inca ca munca ciclica si repetitiva este deprimanta. chestiile casnice sunt actiuni fara cap si coada... ori eu prefer actiuni pe care sa le pot finaliza, iar fara o concluzie satisfacatoare devin stresata.
dar, parerea unora ( cu care uneori sunt de acord) este ca nu destinatia e importanta, ci actiunea in sine... asadar, ar trebui sa fie interesant sa stergi praful, sa dai cu matura, sa speli vase, sa faci ordine... hm?!?
munca in casa nu are nici o descriere ca meserie... chestiile astea casnice pot fi epuizante... si rar membrii familiei apreciaza volumul de munca investit in prepararea cinei sau curatarea baii, spre exemplu...
aprecierea celor din jur, sau mai bine spus lipsa ei, poate fi frustranta... e trist cand stii ca oricat de mult ai munci, peste putin timp, din neglijenta unora sau ignoranta altora, iar va fi dezordine si va trebui sa o iei de la capat...
multe femei isi asuma inca aceasta responsabilitate... multe dintre ele au servicii cu program intreg, si nu se mai pot mandri cu o casa impecabila... (si trist este faptul ca marea majoritate a barbatilor continua sa se eschiveze de la spalatul vaselor... )
targeti singuri concluzii destepte, ca eu am de spalat baia... diferenta e ca acum... nu prea are cine sa aprecieze asta...
Ela

Read more...

NATURA...

bine v-am regasit!

absenta mea lunga tradeaza zile grele, complexe...
dar... am revenit.
am povesti, am ganduri... calatoriile mele si preocuparile mele sunt atat de profunde incat as avea ce povesti inca multe zile. dar, nu doresc sa ma opresc aici. vreau sa traiesc in continuare la intensitate maxima, sa nu realizez ca e miErcuri ori sambata, sa nu am timp de scris aici, sa fiu prea obosita sa pot urmari un film, sa casc in fiecare seara si sa imi doresc sa pot dormi macar o ora la amiaza...

dupa o noapte nebuna, (s-a maritat I. si cheful burlacelor a fost unul incarcat de lacrimi, muzica veche , amintiri si sperante...) la 7 dimineata am pornit spre semetele Chei ale Turzii. La prima vedere, par doi masivi stancoşi despartiti de o vale, nu mai adâncă de o jumătate de metru. Imaginea oferita este o miniatura a raiului pe pamant.... Poteca lata la început de un metru jumatate, si tot mai ingusta pe parcurs, te poarta cand pe partea dreapta, cand pe stanga defileului... trei podete te trec de pe un versant pe celalalt... fluturii te insotesc veseli... mici si albi, cu pete portocalii pe aripi... poteca din piatră şlefuită, cei doi versanţi ai Cheilor, cu pereţi aproape drepţi, se înalţă spre cer pe o parte şi alta, oferind senzatia de "inmuiere a genunchilor"... incepi sa te legeni usor... si ca sa nu cazi ar fi mai indicat sa cauti pastravii camuflati excelent in paraiasul cristalin, uneori lin, alteori mai zvapaiat al defileului...

sus pe chei...

as mai fi vrut sa va povestesc despre niste oameni care iubesc natura, despre poiana narciselor din Gurghiu, insa postez doar o poza semnificativa... altcineva e in masura sa povesteasca despre asta... si stiu ca nu va dezamagi!

va urma...

ELA

Read more...