el, cel care vine dintr-o poveste veche... a fost trecator... a zburat ca adierea unei pene... insa atunci cand a cazut, au murit toti dinozaurii... petale de flori pe metal rece... brate puternice... ochi senini, incercanati si obositi... lacrimi... taste... ploaie... sinceritate... stanjeneala... rugaciuni... noapte... din nou noapte... intuneric... tuse roz... un suflet prins intr-un tablou pentru eternitate... in secret... lacrimi... suspine... minciuna... moarte...frica... durere...
i-am eliberat intr-o zi sufletul... dar imi apare-n vis... i-am daruit tusele vii... a multumit cu ochii in pamant...
n-a fost iubire... a fost mult mai mult... si pentru asta am mintit... si pentru asta l-am eliberat...
du-te departe! si fii fericit... barbat cu sufletul si ochii de copil...
intr-o postare mai veche mi-am pus problema fostilor. a starnit controverse. chair si azi am primit comentarii. de fapt... nu eu. s-a intamplat ca blogul sa fie citit de fosti, de foste si actuali ai fostilor sau fostelor... si a inceput distractia. am spus "fosti". parca gornistul a asunat adunarea...
asadar, se apre ca subiectul pare sa intereseze...
cei deveniti prieteni, se suna, vorbesc pe mess si se amuza grozav pe tema asta. altii, simple cunostinte se intalnesc in treacat, schimba cateva vorbe si se indeparteaza, zambind la amintirea unor detalii numai de ei stiute.
si sunt o categorie speciala, care se simt ofensati, raniti, importanti, duri, atoatestiutori... au fost relatii incandescente. cineva a tradat. poate amandoi. poate niciunul. dar ceva s-a rupt. s-a rupt atat de tare incat doare... si nu trece... timpul nu face decat sa lase o cicatrice in locul acela. cand e ceata, cand ploua sau e soare prea puternic, locul mai doare...
instinctul de autoaparare, e extrem de dezvoltat la oameni. dar, uneori ceea ce te-a facut sa suferi iti apare dinaintea ochilor. se intampla sa vrei sa eviti asta... dar, masochistii de noi, ne avantam cu elan tocmai in gura lupului... si atunci vrem sa parem mai buni, mai frumosi, mai impliniti, mai fericiti, mai sexy...
cand fostul e cu actuala, ori fosta e cu actualul... si intalnirea e inevitabila... fiecare vrea sa para mai interesant ca celalalt... unii sunt discreti, atii dimpotriva... fiecare dupa instinctul de moment si caracter...
sa nu uitam insa de respect. pentru ceea ce a fost si pentru ceea ce este. un repros facut fostului poate sa deranjeze chiar si relatia existenta...
ne mintim ca nu ne pasa, ne mintim ca nu am iubit sau nu am suferit... toti am avut deziluzii... toti am fost tradati... si poate multi dintre noi am tradat...
dar oameni suntem toti... "nimeni nu a suferit cat am suferit eu." toti spunem asa, si toti avem dreptate...
ela
si o dedicatie, pentru cei ce stiu sa pretuiasca trecutul, cu bune si cu rele...
a fost o vreme cand acestia au fost parte din viata mea. i-am iubit, am ras impreuna, le-am gatit(ok, aici exagerez...), am dormit impreuna, am petrecut vacantele impreuna, ne-am facut planuri de viitor... curiozitatea portocalei pare sa deranjeze: "de ce esti curioasa?" "da-le pace!" " fiecare cu viata lui!" mai dragi fosti iubiti, daca sunteti fosti, asa si ramaneti, dar sunt si eu curioasa, na... unora as vrea sa le fie bine. altora, daca mai au coborasuri in viata, nu pot decat sa-i incurajez, spunandu-le "maturizeaza-te, ar fi timpul..." as dori sa aflu detalii despre persoanele cu care isi duc acum traiul. sa stiu comparatia existenta in capul lor, mi-ar prinde bine: as afla si eu punctele mele slabe... insa...totul ar fi prea subiectiv. privind inapoi, sunt ceteva personaje dragi. ii respect si le zambesc cu drag de fiecare data . imi amintesc momentele frumoase, iar despartirile, mai intotdeauna dureroase ,parca s-au pierdut in negura vremilor. uneori, chipul omului care imi vine in minte ma intristeaza... or fi fost putine momente fericite? sa ne intelegem. nu scriu acum despre un anumit om. scriu despre toti! nu scriu pentru ca X nu mi-a iesit din sistem, bios ori unde o fi fost el introdus vreodata. scriu pentru toti dragii mei fosti iubiti, iar cand spun toti, ma gandesc la diverse persoane.... mai interesant e ca imi amintesc si de mamele lor... iar cand ne intelnim on-line, fata in fata, ori la vre-un telefon, cu diverse ocazii, mai intreb si eu: "ce fac ai tai?". ma intereseaza raspunsul sincer la aceasta intrebare, si nu ma multumesc cu "bine, mersi de intrebare." fostii mei si mamele lor e un subiect extrem de interesant... (v-am spus ca le-am visat pe "soacrele" mele? pe toate deodata! ) cateodata mi se face dor de drobul facut la cerghizel, de cremesul frantuzesc de la brancovenesti, de muzica populara care rasuna in casa dintre blocurile din 7 noiembrie... ei vedeti? nu-s chiar asa multi fosti importanti... la cerghizel, se pare ca viata e la fel, cu bune si cu rele. a fost destul rau, sper sa le fie si bine! la brancovenesti, familia se bucura de un nepot, si bunatatea din ochii lor sper sa fie recompensata cu zile senine. iar cis... mersi de sms-ul primit... ai acompaniat minunat ansamblul !
munca in casa m-a deprimat intotdeauna... plictisitor, nimic deosebit. in timpul liceului adoram sa fac ordine intre lucrusoarele mele. odata cu finalizarea tezelor, ori chiar dupa finalizarea semestrelor, imi sortam nimicurile... adunam chitzibusuri, actibilde, bilete, ambalaje, hartii mazgalite la ora de romana, schite pircalite la ora de istorie... chiar si acum am biletul de intrare la balul bobocilor din 1998... are autograful lui Alin Oprea de la Talisman... ehee... vremuri bune... curatenie mai faceam dupa sesiuni mai apoi... cutiile cu amintiri se umpleau cu poze, felicitari, vederi... lucruri mai concrete... detaliile nu le mai bagam in seama, si aruncam cu usurinta nimicurile care le strangeam copil fiind... acum... pastrez acasa la mama franturile trecutului... eu am cutii sigilate... altii or fi avand vre-o lebada in care pote au vre-un medalion cu insemnatate speciala, ori pastreaza vre-o rama uitata intr-un sertar vechi.. acasa la mine (sau la atii avand in vedere ca stau in chirie)... in apartamentul asta linistit, cu parfumul celor doi salcami din fata blocului, care miros atat de bine la ceas de seara dupa o ploaia scurta revigoranta, viata incepe sa intre in normalitate... iar aminitrile sunt in mine... o piatra gasita in mediterana, o poza intr-o rama... sterg praful... imi amintesc o fractiune din viata, e drept... insa am invatat ca lucrurile materiale sunt efemere... nu e usor sa faci troc. e greu... dar asta te caleste pentru viata asta atat de cruda uneori. nu e bine sa fugi de trecut. e ca si cum ai fugi de propria ta viata... azi... curatenie inseamna altceva... am camara, balcon, baie, 2 camere... si un hol in care trebuie sa pastrez ordine si curatenie... sa nu mai povestesc de bucatarie, unde intotdeuna exista vase de spalat, ori seminte aruncate pe jos de cei doi canari care au mai ramas... uneori, cu cat muncesc mai mult in casa, am impresia ca sufar de oscilatii temperamentale... intr-o oarecare masura, cred inca ca munca ciclica si repetitiva este deprimanta. chestiile casnice sunt actiuni fara cap si coada... ori eu prefer actiuni pe care sa le pot finaliza, iar fara o concluzie satisfacatoare devin stresata. dar, parerea unora ( cu care uneori sunt de acord) este ca nu destinatia e importanta, ci actiunea in sine... asadar, ar trebui sa fie interesant sa stergi praful, sa dai cu matura, sa speli vase, sa faci ordine... hm?!? munca in casa nu are nici o descriere ca meserie... chestiile astea casnice pot fi epuizante... si rar membrii familiei apreciaza volumul de munca investit in prepararea cinei sau curatarea baii, spre exemplu... aprecierea celor din jur, sau mai bine spus lipsa ei, poate fi frustranta... e trist cand stii ca oricat de mult ai munci, peste putin timp, din neglijenta unora sau ignoranta altora, iar va fi dezordine si va trebui sa o iei de la capat... multe femei isi asuma inca aceasta responsabilitate... multe dintre ele au servicii cu program intreg, si nu se mai pot mandri cu o casa impecabila... (si trist este faptul ca marea majoritate a barbatilor continua sa se eschiveze de la spalatul vaselor... ) targeti singuri concluzii destepte, ca eu am de spalat baia... diferenta e ca acum... nu prea are cine sa aprecieze asta... Ela
in urma cu cativa ani am plantat in gradina mea un trandafir. a crescut frumos, inalt... era de asteptat, deoarece toate conditiile ii erau favorabile. in fiecare zi ii cresteau alti spini, insa la vederea frumusetii lui, uitam de ei... intr-o zi am sesizat cu stupoare ca s-a scuturat o petala... apoi, fiecare petala cadea una cate una, si in sinea mea era insotita de cate-o lacrima... am incercat in zadar sa mai fac compromisuri, am cautat in zadar sa gasesc metoda de a ignora spinii... petalele se scuturau... si doar ei rameneau in urma... nu-i puteam iubi si admira... nu-i puteam.... o ultima petala aruncata, a alunecat grabita pentru a pecetlui despartirea noastra...
au mai fost flori in gradina mea... insa acum vantul alearga prin ea, de la un capat la altul... da fila cu fila viata mea... amestecand petale...
vreau sa cer iertare TUTUROR celor pe care i-am dezamagit vreodata, sau pe care am sa-i dezamagesc de acum inainte. judecati-ma, nu ma supar. stiu ca e greu sa ma intelegeti...
fiecare dintre VOI a reusit sa ma formeze, sa ma ajute sa traiesc frumos...
tot ceea ce vreau sa va transmit e faptul ca v-am iubit pe fiecare dintre VOI cu intensitate maxima... pe multi am sa va iubesc pana la moarte... pe unii chiar si dincolo de ea... neconditionat...
a fost frumos... l-am iubit neconditionat... era cel mai bun prieten al meu... ultima data cand i-am telefonat plangeam... stiu ca nu-i place sa ma smiorcai... in sinea lui parea ingrijorat de "ce-am facut cu viata" mea, dar n-ar fi facut nimic sa ma simt diferit... nu stiu de ce scriu azi despre el... postarea trebuia s-o fac de ceva vreme... acum insa am realizat... ca mi-am pierdut un prieten drag... scriu aici pentru a-mi aminti peste vremuri ... sa imi poata el reprosa... sa imi pot eu reprosa...
