1 iunie

am emotii de cand m-am asezat la calculator sa scriu postarea asta... nu stiu de ce, dar... imi simt inima cat un purice care salta si salta si salta si nu are unde sa evedeze... camarutele inimi sunt aranjate în perechi... (si inima are perechile ei... amandoua artriile si amandoua ventricule sunt alaturate...) sper ca nu se plictiseste puricele meu... si isi alege odata camaruta preferata...

m-am trezit frumos... am adormit la loc... m-am trezit putin obosita, mai bine nu adormeam... am avut conversatie pe mess... ma simt bine... da, timpul o ia din nou la goana...
ies din bloc... ploua... e frig... in drum spre statie realizez ca azi copii sunt tristi. nu pot face azi desene pe asfalt... ploua... dar poate ii lasa parintii la calculator, ori poate ii scot la Mac...
alerg dupa maxi taxi... ma bucur ca e 10-le... are traseul cel mai lung, dar ma lasa in apropierea universitatii... ma bucur in sinea mea... mai vad orasul... mai analizez oamenii...
dupa mine urca cu greu o femeie batrana. se misca incet, controlat.... soferul ii cere documentul de calatorie si porneste cu viteza. batrana se tine cu greu de bara fixa de langa schimbatorul de viteze, isi cauta documentele intr-o plasa cu tortile uzate, o plasa veche din material textil...
flegmatic, soferul da din cap la vederea documentului pastrat cu grija intr-o carte de rugaciuni.
la urmatoarea statie mai urca batranei. o femeie cu parul alb ca neaua era incaltata cu pantofii sotului ei decedat de cateva lui... povestea cu un vecin.
soferul era din ce in ce mai nervos. inafara de mine, (care platisem biletul) toti calatorii calatoreau gratis...
ma uitam pierduta la stropii reci pe ploaie, la noroiul din balti, la umbrelele negre ale calatorilor... sima intrebam ce-i determina sa iasa din casa pe o vreme ca asta. "daca as fi de varsta lor nu as iesi din casa... (asta imi spuneam in gand). dar poate merg la medic... spitalul e in directia asta... "
masina opreste intr-o statie unde se dau jos majoritatea batraneilor... nu era statia spitalului... se vedea in apropiere o coada uriasa... erau multi, prea multi varsnici care se inghesuiau sub umbrele negre sa intre intr-un subsol. nu stiam ce e acolo.
masina stationeaza mult. alti varsnici urca greoi aratand documentele soferului din ce in ce mai nervos... care ambala motorul in semn ca se grabeste. la un moment dat intreaba : "ce se da la coada aia?"
o batranica vesela ii raspune: "o masa calda domnu'. pentru pensionari. "
"conditia e sa aiba venitul mediu lunar pe membru de familie mai mic de 615 lei" spune o doamna eleganta...
"lunea si miercurea mananc si eu o supa calda..." spune un domn cu palaria roasa de vreme.
"eu nu o am asa mica... multumesc lui Dumnezeu... dar mai bine ar da banii astia sa ne luam medicamente... " spune aceeasi cucoana care era clar ca va cobori la statia urmatoare... la spital...

in mintea mea vuiau inca notele melodiilor de la intalnirea de 10 ani. brusc, mi-am amintit cea mai trista reprica auzita vineri. in debutul patrecerii, popa, profu' de religie, a deschis masa cu o rugaciune. apoi a spus: "sunt trist. vin de la o inmormantare. era un om tanar, avea 40 de ani... traiti-va frumos viata si bucurati-va unii de altii. sper sa ne vedem peste inca un deceniu tot asa de multi si ... nu uitati ziua asta toata viata voastra!"

da... sunt trista... ma intreb cum se bucurau pensionarii de azi in copilaria lor... in tineretea lor... si daca vreodata si-au imaginat ca vor uita de rusine si vor lua masa la cantina sociala...

nu stim ce ne rezerva viitorul... asa ca fiti copii in fiecare zi si bucurati-va de momentele putine de fericire pe care o portocala vi le poate oferi...

Ela


p.s. ia priviti batranei din alte tari... care cu siguranta nu stau la coada la cantina sociala, dar sunt frustrati de designul modern al... autoturismelor...