din targ...

aceasta postare sper sa faca bine celor plecati departe, si sa deschida mai bine ochii bastinasilor...



ma trezesc... orhideea mea preferata imi zambeste... ii fac o poza... prepar cafeaua... desculta ies in balcon. inc-o zi de vara... in timp ce licoarea imi revigoreaza ochii, decid sa impartasesc cu voi o zi din viata mea... sunt o fericita deoarece in jurul meu exista mult frumos... ia priviti panorama din al meu balcon...
margelele naturiste, o bratara lata din furnir sculptat, sandalele romane... un stop... doua, trei, din ametistul de bulgari si chem liftul... las in urma intrarea secreta-n bloc...

aleg un drum mai agitat... dar presarat cu parcuri multe, locuri dragi, si flori...

parcul se afla-n spatele casei de cultura Mihai Eminescu... timp de 5 ani aici am invatat sa joc romaneste... ansamblul studentesc mi-a fost alint in zilele studentiei mele... aici am multe amintiri... cu prieteni dragi...

cea mai propiata statuie a locuintei mele de la etajul 9, este a lui... a iubitului meu din copilarie...

mihail priveste casa de cultura ce-i poarta numele. nu peste putin timp aici vor veni tineri sa-i spuna poezii... iar eu sa-i zambesc si sa-i spun ca nu l-am uitat... parasesc parcul si-apuc aleea cu tei... mirosul e ademenitor, iar umbra deasa ma determina sa-mi scot ochelarii de soare si sa-i pun pe crestet. aleea se intersecteaza cu bulevardul... aici era pe vremuri cofetaria unde gaseam cea mai buna inghetata cu frisca... orice promenada pe bulevard poate relaxa pe oricine... iti umple ochii de verde si plamanii de oxigen... la mijlocul bulevardului intorc privirea spre stanga:

acolo sus, in mansarda, este masa mea de lucru... balconul si geamurile de la etajul I apartin salii de curs unde-mi fac eu meseria didactica, iar de copaci nu se vad geamurile de la sala mea de laborator. da, ati inteles, asta-i un colt din cladirea unde lucreza portocala...

dar, azi am examen doar de dupa-masa, asa ca parasesc bulevardul...

si ma indrept spre intrarea in cetatea medievala... locuri linistite si pline de istorie... am norocul sa le vad zilnic. cladirea universitatii este vecina cetatii... la una dintre disertatii am avut sansa de a lucra la partea de management de proiect in reabilitarea vechii cetati... privesc cu mandrie bastioanele... si oftez... aici m-am sarutat prima data... aici am privit pasarea cu cioc portocaliu sperand la o viata mai buna, aici ... si aici...cobor drumul pietruit de pe langa zidurile vechi ale cetatii, privesc cu spaima la turnul bisericii reformate, iar dupa-un colt vad simbolurile celorlalte religii...

biserica ortodoxa este cea mai mare din ardeal... iar cea catolica este de-a dreptul sublima... statuia sfantului anton m-a fascinat intotdeauna...

inca o trecere de pietoni, si centrul plin de caldiri vechi se dechide in culori calde si vesele tototdata...

o ultima privire spre varfurile ce cata spre cer izbavirea... un avram iancu pietrificat cu-a lui cal, imi amintesc de copilarie... pe-atunci mancam prajitura la Lido... azi, ador sa beau cafea ori ceai verde, peste drum, la Gallery... singurul neschimbat este ceasul din flori, care troneaza din primavara pana-n toamna, buricul orasului celalalt capat al centrului apartine culturii si administratiilor... palatul culturii, prefectura si primaria... cladiri impunatoare si sofisticate, decorate cu multe flori...

centrul se inchide cu biserica controverselor, ca si religia insasi... aici am fost botezata, aici am descoperit bucati din sticla colorata, care privite de la distanta se transformau in scene biblice inspaimantatoare...

o ultima privire spre orasul trandafirilor...

un parc, ce-mi aminteste de prima iubire....

si foarte curand, ajung sa privesc florile din geamul camerei mele... mama a pastrat mobila si florile mele preferate...

deschid poarta, si sufletul se umple de copilarie.... ograda parinteasca m-asteapta vesela si primitoare...

intr-o postare viitoare promit sa mai scot in evidenta frumusetea acestui targ... va pup!

ela

Read more...

din seria "rostogoliri d-ale portocalei prin tara..."

sa va povestesc despre curcile de 17 zile care-au devenit pet-urile favorite? ori despre onix care stie sa dea cu mopul ?

ne...

hai mai bine sa va rasfat cu o poveste simpla, a unei zile simple de duminica...

a fost o data ca niciodata o portocala care iubea sa doarma duminica pana cand ii puscau urechile. ei bine, in acea zi superba de inceput de vara n-a avut parte de dorita experienta.

nastrusnicii drumeti si-au propus sa paraseasca orasul cand furnicarul incepea sa se dezmorteasca. logic ca n-au reusit, deoarece au uitat ba lemnele de foc, ba lanterna... si mai presus de toate, cafeaua de la tonomat i-a determinat sa viziteze pe rand toaleta de la real...

scopul calatoriei era de a face o operatie pe cord deschis covasnei. auziram noi de-o pestera maiastra, naturala, diafana, si ascunsa temeinic de ochii curiosi ai multimii, in special de cei ai elenei care-ar taia pe nerasuflate inc-o panglica...

si-am purces...

dupa 3 ore, intr-un anume sat am intrebat pe unde se afla vârghișu. (atat a inteles portocala din localitatile ce se desfasurau in fata ochilor... si-a mai inteles ceva legat de baraolt. deci... pentru curiosi, pe-acolo vine inima secuimii...)

drumul indicat ducea spre paradis... de-o parte si de alta a drumului verdele era pictat cu mov, roz, galben pal... oriunde priveai , albastrul cerului si tusele colorate care inveseleau verdele te surprindeau prin potrivirea perfecta... garduri vechi, paduri indepartate, fluturi si ganganii.....

asta-i drumul spre rai... sau, asa arata raiul in mintea portocalei:

dupa vre-o ora buna de urcat pe drumul care duce spre rai, am ajuns intr-un loc numa' bun de iubit ...

dupa cateva poze de mess, hi5 si facebook, ne-am continuat drumul...

care drum? pai 'cela plin de gropi si hartoape, ori de balti basinase si nestingherite de vremuri si vremuri... am decis sa ne intorcem dupa cateva ore pierdute pe coclauri boemi dar care nu duceu nicaieri... da, am gresit amarnic cand am crezut ca drumul spre rai este acelasi cu cel spre inima secuilor...

in acest timp, atmosfera era din ce in e mai incordata, iar stomacul incepea sa-si ceara drepturile...

care drepturi? a... pai era trecut de-amiaza si noi ingurgitaseram doar o banana...

si-a mai trecut vreme destula pana cand s-ajungem noi in satul cu pricina... ehee, dar nu mare ne-a fost mirarea sa aflam ca din sat pana in rezervatia naturala erau inca 12 km. de data asta, am avut vaga impresie ca am ajuns pe taramul hartoapelor si in tara glopilor secuiene basinase din mijlocul asazisului drum...

fratilor... am ajuns sa ignor si flori, si paduri, si minunatii ale naturii... ca tineam seminarii intregi despre piramida lui maslow si despre trebuintele si necesitatile de baza ale fiintei umane... ce natura, ce frumuseti ale patriei... ca piereau toate la grimasele fetelor infometate si la oracaielile ce se-auzeau din burtici...

dupa ora 16 am ajuns pe malul unui paraias nervos... de ce nervos? pai acolo unde te asteptai mai putin, (secuii astia te surprind profund) am dat de fumaraie de gratar, si de-o intreaga ceata de bodiguarzi, insotiti de securile de rigoare si maneaua lor... suiti in dacii din '80, masini de teren sau motoare pe doua roti, in jur de 20 de persoane, pazeau asemenea cerberilor, (asa credea portocala cu mintea ei infometata) intarea secreta-n pestera...

toate ca toate fratilor, pestera ca pestera, da' sa nu-mi ziceti voi c-am tinut seminaru' cu piramida trebuintelor de pomana... ei bine, nu . n-am facut noi mititelu' de rigoare, ca n-apucam sa intram in pesterica inainte de apus, da' conserva de carne tot si-a facut datoria...

prima felie de paine, goala, a fost divina. a doua, unsa cu putina carne, a fost perfecta... iar la desert, am primit si-o ceapa sanatoasa cu coada verde si putin intepatoare... eheeee... alta viata... ne transformaseram in persoane pregatite de penetrat pestera...

in cutia toracica am intat trecand un pod...

apoi, cheile m-au facut sa uit de toate neplacerile zilei...

inc'-un pod...

nelinistita apa... bartanele stanci si nuantele diferite de verde, sopteau parca ca ne-apropiem...

si-am dat de gaura asta...

ati crezut ca-i inima cu pricina? gresit, foarte gresit... asta-i numa buricul... de vizitat si el cu lanterne si echipament corespunzator...

dar... unde-i inima? pestera maiastra? pai am dat de buric. inseamna ca pestera-i in dreapta sus, nu ? pai da... si bine zis sus, c-a trebuit sa urcam bolostanci si chiar cateva bucati de scari in toata regula... dar, ce sa-i vezi la gura pesterii?

iaca se-ndrepta spre mine... un lup...

da... normal ca era un husky, ca doar altfel n-avea cine sa va istoriseasca acum...

si-am intrat... pai ce sa vezi altceva decat pietre si-ntuneric... a! si frig!

cam ce se vedea de la lumina naturala, puteti admira mai jos. iar de la lumina lanternei nu se vedea mai nimik... c-am pornit si noi la razboi neinarmati... adica, c-o singura lanterna anemica. din ce-am reusit sa vedem, persera ascundea aorte, valve , ventricule si atrii multe-multe si 'ntunecoase...

ce senzatie avea portocala-n pestera? pai... senzatii care incepeau cu F... frig si frica, normal... ca era intunecoasa rau si prezenta la intrare doua cruci si placi memoriale dubioase...

povestea continua, ca doar am ajuns acasa dupa miezul noptii, insa ma opresc la punctul culminant ca si-asa v-am plictisit...

pentru c-ati ramas alaturi de mine pana la sfarsit, va ofer in dar .... inima secuimii...

cu drag,

ela

Read more...

cu o oarecare intarziere,

doresc sa urez La multi ani ! , mamei mele virtuale....

te pupa, Ela

Read more...

iubita, amanta si/sau sotie ?

iubita isi asteapta partenerul imbracata ca mai sus. fac dragoste, beau o cafea, si iarasi fac dragoste...

amanta merge la biroul dansului. sub palton, aceesi masca ca mai sus... biroul se transforma-n platou de filmat scene erotice...

vine sotul acasa. tot in costumatia provocatoare, sotia il asteapta emotionata. ia distinsul o bere din frigider si spune: "batman, mancam ceva astazi... ? "

morala o "trageti" singuri...

ela

Read more...

catzelusului meu...

cititorilor nafamiliarizati cu multii si dragi mei prieteni, doresc sa le transmit ca a inceput sezonul unui calup de zile de nastere. (cine sa seamana se-aduna, ori parintii nostrii s-au cam iubit toamna... )
stiu ca-i ziua copiilor... ma gandesc la iulia si la alex... stiu ca nu-i suficient sa ma gandesc, dar ma revansez cu alte ocazii... si voi incerca atunci sa transform o zi obisnuita intr-una fericita... poate va fi soare atunci, si desenele cu creta vor ramane mai mult timp pe asfaltul din parc...

azi este ziua de nastere a unui om drag... a fost multa vreme parte din mine... prieteniile ard, mocnesc, se sting... dar intotdeauna raman amintirile... la multi ani, dragul meu prieten de departe... micutzul catzelus din USA (pe care scrie "made in China") imi va aduce mereu zambetul pe buze si imi va aminti de "spagatul tau pe doua scaune"... sa fii fericit!

ela

Read more...

"roxi, roxi, unde fugi ?"

sunt saptamani intregi cand zilele trec peste pietre si nu muta niciuna. macar doi cm mai incolo... dar, sunt si zile cand se fac vartejuri mici, mici, surprinzatoare si fascinante.

ieri a fost o astfel de zi...

si sa va spun eu cu oarecare rusine, motivul pt. care portocala a avut nervi si emotii jumate de ziulica: a schimbat ginecologul...

nu-i o treaba usoara...

initiatorul schimbarii este... Roxi !!!! da, roxi-i de vina. poate ati mai auzit de ea. da, roxi, doctoritza mea de familie, prietena mea din liceu, da, ea, care mi-a spus ca nu doare antitenanosul si doua zile am pomenit-o...

da, roxi care este alaturi de mine ori de cate ori sufera biata portocala, ba' ca are rosu-n gat, degetelul taiat sau are nevoie disperata de-o inghetata. totul a pornit de la imprumutarea unei culegeri cu probleme de matematica... as vrea sa povestesc despre cutia plina cu felicitari, de implinirea unui an/2/3 de la plecarea cocorilor in tarile calde, de un anumit B.U., de chicoteli si sute de secrete...
i-a batut inima mai repede cand portocala facea piruete pe scena, mi-am tinut rasufarea cand si-a luat pe rand aproape toate centurile la un sport sa zicem interesant, am plimbat catei, am schimbat sandale, ne-am jucat cu "curva mica", ne-am facut reciproc de craciun aceleasi cadouri, a tremurat la sustinerea tezei mele... promit sa-i fiu si eu alaturi cand i-a veni si ei sorocul... am ras si am visat, apoi ne-am implinit visele...

e cea mai veche "geamana" de-a mea... si-o iubesc!
am galeti de amintiri cu roxi, insa... majoritatea-s secrete... (am pus aratatorul pe buzele tzuguiate ca pt.pupic)

totusi, sa termin cu smiorcaitul si sa revin la ziua de ieri, cand, distinsa iubitoare de cranii, imi recomanda cel mai scump ginecolog din oras. am decartat 280 ron pt 5 minute de stanjeneala, fix in singura zi in care nu putea portocala sa-i reproseze nimic. de ce nu ?
pt. ca roxi a mea a avut o zi sublima... a trecut pragul maret de 30 de ani...

si-o pup si-o ubesc tale, tale....

La multi ani, Loxi a mea !!!


ela
(p.s. ... need a hug... )

Read more...