betie

amintirile. uneori sunt atat de vii incat vorbesc singura pe strada. alteori, incerc in propria imaginatie sa modific o poveste deja traita. sa-i dau o alta continuare...

deseori imi schimb frecventa batailor inimii... doar printr-o simpla amintire...

am realizat ca sunt secvente din viata mea pe care le pot viziona mental... sunt atat de incredibile si impresionante incat aproape as jura ca fac parte dintr-un film mut, si nu din viata mea...

de ce inchid ochii la secventele socante din filmele de groaza? probabil ca toti oamenii normali au posibilitatea de a se autoproteja... asa e si cu aminitrile dureroase. le vad mintal insa uit ceea ce e mai socant. asa cred ca e normal... daca e altfel, probabil ca as avea nevoie de ajutor de specialitate...

amintirile fumoase imi vin rar in minte... uneori zambesc vazand o poza veche, citind o scrisoare ingalbenita, trecand pe langa-un loc mai special, fredonand un refren demult uitat...

eu si cu mine ne gandim de multe ori la viata portocalei. avem amintiri preferate pe care le vizitam deseori...

insa, cand eu si cu mine dam peste o persoana draga portocalei, alaturi de care s-au cladit amintiri, robinetul trecutului incepe sa cuga... si curge asa, pana cand pluteste portocala in butoiul plin cu melancolie de robinet...

trista este insa mahmureala betiei involuntare, care duhneste a clipe sublime din trecut. si-atunci, durerea de cap e imensa... ori ca ochii din poza n-au mai stralucit demult asa, ori poteca-i asfaltata, iar viata-i uneori banala ori prea complicata, dupa caz...

ela