locuri dragi...
>> 8 mai 2010
drumul e bunicel... faci o jumate de ora buna cu masina... la un moment dat scrie "Coasta Mare".
inainte de curba vezi inaltata o biserica din lemn. pare veche, insa este cea mai noua constructie din sat. a fost ridicata din pensiile localnicilor. (mai putin de 50 de familii) ... in jurul ei, noul cimitir... cel vechi e tare departe, in satul urmator...locurile mi-s atat de familiare, atat de simple si firesti incat pupilele se linistesc...
curtea era inundata... ploua cu petale albe. cateva lalele sangerii in contrast cu rochile de sarbatoare ale ciresilor. soarele inunda si el ograda bunicilor... in departare... un camp pufos...
nostalgia ne-a impins spre padure...
gustul unor frunze de macris, explicatiile lui tata si chicotelile mamei... erau desprinse parca din trecut.
pornisem in cautarea florilor de lacramioare. eu n-am avut noroc. tata da. stie fiecare coltisor, cu toate ca, zice el, si padurea se mai schimba... ca si omul...
in schimb, carabusii de mai isi dezmorteau aripile...
era o vreme cand sora tatei imi facea morisca din ei. radeam si ma speriam totodata de gherutele lor insistente...
am poposit in varful unui deal, privind spre alta parte a satului. surprinsi am vazut din departare noua scoala... prea mare pentru cei 6 copii... un var si-a cumparat tractor... si n-a ramas nimic din cladirire cap-ului... tata si satul copilariei lui... o imagine care deabea acum am inteles-o...
un miros salbatic si parfumat ne-a inundat narile: liliac! ... in locul unde-odata era casa anucăi... "uite... aici era fantana. si acolo unde-s florile era cuptorul. casa, acolo mai sus, unde acuma cresc urzici..."
anuca de la pădure. un personaj pe care mi-l amintesc asemenea unei eroine de poveste. am vazut-o. asa cred. sau... mi-am imaginat-o. din curtea bunicilor se putea vedea la marginea padurii acoperisul unei case vechi. acolo statea anuca. cobora in sat, cu doua galeti grele, dupa apa de baut. odata pe saptamana...
"avea covoare cusute de ea pe pereti. si paturi inalte. in ficare an facea colaci gustosi. mergeam cu placere la ea la colindat. ne mai dadea nuci si mere. " spunea tata in timp ce-mi culegea liliac din locul unde odata era cuptorul...
am coborat dealul... am trecut vechiul podet. ... odata parea mult mai mare...
si-am ajuns...
bunicii ne asteptau bucurosi...
sunt o fericita ca-i mai am!
ela
curtea era inundata... ploua cu petale albe. cateva lalele sangerii in contrast cu rochile de sarbatoare ale ciresilor. soarele inunda si el ograda bunicilor... in departare... un camp pufos...
nostalgia ne-a impins spre padure...gustul unor frunze de macris, explicatiile lui tata si chicotelile mamei... erau desprinse parca din trecut.
pornisem in cautarea florilor de lacramioare. eu n-am avut noroc. tata da. stie fiecare coltisor, cu toate ca, zice el, si padurea se mai schimba... ca si omul...
in schimb, carabusii de mai isi dezmorteau aripile...
era o vreme cand sora tatei imi facea morisca din ei. radeam si ma speriam totodata de gherutele lor insistente...
am poposit in varful unui deal, privind spre alta parte a satului. surprinsi am vazut din departare noua scoala... prea mare pentru cei 6 copii... un var si-a cumparat tractor... si n-a ramas nimic din cladirire cap-ului... tata si satul copilariei lui... o imagine care deabea acum am inteles-o...
un miros salbatic si parfumat ne-a inundat narile: liliac! ... in locul unde-odata era casa anucăi... "uite... aici era fantana. si acolo unde-s florile era cuptorul. casa, acolo mai sus, unde acuma cresc urzici..."
anuca de la pădure. un personaj pe care mi-l amintesc asemenea unei eroine de poveste. am vazut-o. asa cred. sau... mi-am imaginat-o. din curtea bunicilor se putea vedea la marginea padurii acoperisul unei case vechi. acolo statea anuca. cobora in sat, cu doua galeti grele, dupa apa de baut. odata pe saptamana..."avea covoare cusute de ea pe pereti. si paturi inalte. in ficare an facea colaci gustosi. mergeam cu placere la ea la colindat. ne mai dadea nuci si mere. " spunea tata in timp ce-mi culegea liliac din locul unde odata era cuptorul...
am coborat dealul... am trecut vechiul podet. ... odata parea mult mai mare...
si-am ajuns...
bunicii ne asteptau bucurosi...
sunt o fericita ca-i mai am!
ela
8 pareri:
Satele voastre au ceva tainic, trist, dar imbietor. E un paradox.Cred ca este minunata poezia lor!!
Satele de campie se tin de mana , ca si casele. De ce nu, ca si oamenii.
La voi e ca si cum istoria se'vede'.
Ma bucur pentru tine, Floare de portocal!!!
ioai...
m-ai înnebunit cu puntea aia
"mi-o dai" mie?:)
promit să nu o împart cu nimeni
ce frumoşi sunteţi
Bravo! :) Ce frumos... Bunicii mei stateau la o strada, respectiv doua strazi distanta de mine. Ceea ce e bine, caci ii aveam mereu in imediata apropiere, insa imi lipseau mereu vacantele la bunici, eu practic nu aveam unde pleca :))
fiecare loc are magia lui, draga gina...
cella... vechea punte, fie cadoul meu pt tine. ti-o daruiesc...
desculto... bunica din partea mamei m-a crescut. am impartit acceasi casa. cred ca stiu cum e si din perspectiva ta.
FRUMOS!
Ce zona?
comuna Raciu... jud. Mures...
frumoase amintiri :)
eu din pacate nu mi-am avut bunicii aproape...si cateodata poate mi-as fi dorit... :)
Fiercare e cu satul lui, in care a copilarit
sinmartinul de campie com raciu jud mures
da tin minte ca aveam bani multi in fiecare zi cand ieseam la camp cu bunica, erau verzi banii ce mi dadea dar nu erau dolari erau frunze de acati...dar eram feritit si cu ei ,vam pupat
Trimiteți un comentariu