bobul de aur din nisip...

astazi am finalizat o lucrare... am predat-o insotita de sticla de wisky necesara. si totusi... e primul pas inainte de marele stres. am pierdut ani, zile si nopti din viata mea... in care cei dragi isi doreau prezenta mea, in care m-as fi putut bucura de soare, zapada, prieteni, familie... le-am petrecut in fata laptopului, suspinand, analizand...
nu poti lucra la o teza de doctorat in fiecare zi. e nevoie de concentrare, de zile si nopti consecutive, de saptamani furate de la prieteni, de la rude... de intelegere, diacritice, ajutor, bani, timp...
subiectul l-am gasit din intamplare in urma cu 4 ani in timp ce eram bursiera-n Belgia... contributiile le-am aflat ba in timpul orelor de seminar, ba la vr-o ora de master, iar ideea mareata am visat-o... era o dimineata de primavara. in 2 ore ma infiintam la usa unui bun coleg informatician. era nevoie de ajutor de specialitate... astazi teza mea e gata...
a fost nevoie de corecturi, de modificari, de aranjari in pagina...
acum simt ca e finalizata o etapa, insa e inceputul... sustinerile imi vor da batai de cap... birocratie exagerata, bani prea multi, drumuri, emotii...
multumiri celor care m-au ajutat, si au incredere... dar si celor care nu... poate ei m-au ambitionat cel mai tare...

munca la teza si nebuniile specifice sfarsitului de semestru m-au facut sa incep in forta acest an... dar nu vreau sa detaliez partea asta... vreau sa scriu, ca sa-mi anintesc peste ani de zile, ca totusi, in amalgamul acesta de evenimente, am trait 2 ore divine...
zburatorul meu, m-a rapit dintre diacritice, note de subsol, anexe si refacerea figurilor... si m-a lasat in mijlocul unei mase de oameni... priveam cu sfiala dupa multi ani sala de spectacol a palatului culturii. era plina de oameni linistiti. zumzaiau. apoi s-a facut liniste. au intrat pe scena tineri, varsnici, femei si barbati... fiecare isi ocupa locul... unii isi imbratisau violoncelul, altii mangaiau alama stralucitoare a instrumentelor de suflat, vioristii isi lasau capul pe cutia lor magica in timp ce fluturau zeci de arcusuri. apoi s-a facut din nou liniste. a intrat el. dirijorul filarmonicii din targu mures. un japonez cu parul lung si des, care zambeste sfios. este nascut sa stea in fata muzicienilor si sa-i conduca spre rai...

in viata mea, nu foarte lunga, am trait momente cand doream ca imaginea din fata ochilor sa ramana pe veci in biosul meu. unele au si ramas... a fost si un moment cand cineva mi-a atins mana si gestul lui s-a imprimat pe inima...
... iar aseara, muzica scria poezii, picta in culori pastelate, mazgalea schite, scuplta in piatra, modela in lut umed, imbobocea trandafiri, exploda, se stingea, murea, facea amor, scufunda corabii, iubea fecioare, calarea cai pur sange, broda matase...
tanara soprana avea un colier stralucitor... si doua inele masive... cu o atitudine de actrita si o voce studiata si exersata la scoli inalte din europa, a cucerit pe loc publicul... barbatii au ramas impresionati, iar femeile isi aratau o invidie pretioasa...

japonezul meu drag...



si una din ariile care poate starni furia marii...


ela

p.s. http://www.filarmonicams.ro/arhiva_audio_ro.html