drumul si viata...

zapada scartie prea enervant. cu fiecare pas simt ca deformez calea. pasii mei lasa urme. aleea acoperită mereu de ninsoare era in dimineata asta vesela, scipitoare. cred ca arat ridicol cu pometii rosii. pe deasupra ma simt bartana, cu parul alb... nu e ninsoare... mi-a inghetat! mi-e frica sa zambesc.
totul sclipeste in jur, iar cerul prea albastru lasa sa se vada coada de balaur de la statia termica din apropierea blocului. vad o catelusa. tremura pechineza. ma apropii de ea... vad o privire care cerea ajutor, dar o mutrita de pirania... si da, dupa ce-a marait s-a aruncat cu coltii ei spre degetul important al mainii drepte.
m-am salvat mirata si-am grabit pasul. dupa vre-o 2 minute am cazut. rau. doare noada fundului si e nevoie de masaj.
pe trecerea de pietoni era sa-mi traiesc ultimele clipe din viata... era rosie ca focul si scotea si ea fum...
mda... drumul si viata... uneori lasi urme, alteori intalnesti pechinezo-piranisti, mai cazi, mai alergi, mai scapi ca prin urechile acului...

Ela