Bratislava
>> 5 august 2010
trenul ajunsese dupa orele 5 ale diminetii... in sala de asteptare am motait pe cele mai incomode scaune simtite de fesele mele vreodata, timp in care doi oameni ai strazii se intreceau in sforait, la cativa metri de mine.
cea mai cumplita experienta a intregii calatorii tot in gara cu pricina s-a petrecut, cand, in superba "cafenea" a garii, chiar inainte de a ma instala comod intr-un fotoliu derapanat, am fost invadata de gandaci maro si galbeni-stralucitori, care pareau extrem de nestingheriti de prezenta portocalei in zona...
hotelul destinat pentru cele doua nopti de bratislava, a fost special ales pentru diversitate. iaca asta-i:
cladire ciudata asa cum se vede, cu interiorul la fel de turbat, insa plin de sevalete, culori si tablouri care invitau la visare...
pe cat de mult am iubit ceea ce putea sa-mi ofere hotelul, pe atat de ursuzi sunt bastinasii, oameni ciudati, destul de rautaciosi si sceptici. (poate doar in ceea ce priveste originea potrocalei).
dupa o zi ploioasa a urmat una senina... intr-un oras pana la urma chiar foarte dragut... o multitudine de statuete erau raspandite pe stradutele din centrul vechi al orasului... trebuia doar sa le cauti si sa te lipesti pentru cateva momente de ele... si-ti spuneau chiar si povesti!
stradute magice, si-un castel proaspat renovat, care mirosea inca de la distanta a curat. din pridvorul lui, puteai privi involburata dunare si multitudinea de cartiere cu blocuri inalte.
si aici presedintele era pazit de tineri frumos imbracati in uniforme de parada, de-o fantana arteziana si de porumbei... in gradina din spatele palatului am dat de-o oaza de verde... si de pace...
cea mai minunata intamplare s-a petrecut pe una din stradutele din spatele primariei vechi. un batranel sfios, cu camasa in carouri, parul lung si barba carunta, m-a ademenit intr-o curte interioara a unei cladiri vechi. m-am dus vrajita de necunoscut... curtea avea o fantana veche, probabil secata, insa impaienjenita de plante agatatoare. intr-un balcon, trona cel mai mare motan care-l vazusem vreodata. ii lipsea un joben si-un baston ca tabloul sa fie desprins din fantasme... deodata, printre flori colorate am coborat cateva scari spre un anumit beci, si-acolo am intrat intr-o lume demult uitata, a caricaturilor... era o expozitie unde-am zabovit fara sa-mi dau seama cum trece timpul... limbajul international a graficii ironice este uluitor!
bratislava, mi-a daruit prin prisma bunului si timidului grafician, autoportretul ei... un mar, in care chiar daca copacul e apus... tot mai gasesti o inima...
ela
