mi-e frica...

ca iubirea mea mica, va creste si nu va mai gasi toata linistea la sanul meu, mi-e frica ca nu-mi  va mai recunoaste mirosul pielii mele de 30 de ani.. varsta rotunda si perfecta pentru a-mi prelungi la nesfarsit viata... cu un alt sufletel...
va creste si nu va mai avea nevoie de mainile mele, de vocea mea care-i canta de fiecare data cand se freaca micuta la ochi...
dependenta ei de mine este magica. o iubesc si ma bucur nespus ca isi gaseste linistea la mine... si doar la mine...
zambetul ei larg cu gingiile stirbe, zvarcolirea intregului trup atunci cand imi vede chipul, setea cu care trage din sfarcurile stranse, mirosul ei de bebe, de lapte si de primavara....
toate acestea fac sa uiti de scutecele pline... caci deabea astepti sa-i mangai funduletul ca o luna mica si catifelata...
cand plange si nu-i gasesti alinare transpiri alaturi de ea.. mai rau ca inaintea unui examen oral... dar si atunci cand adoarme cu capul pe pieptu-mi ma simt ca in al noualea cer...
da, dumnezeu mi-a trimis un ingeras mic, sa-l iubesc si sa-l ocrotesc.

si din noi mi-e frica... ca nu va mai avea nevoie de mine, ca in loc de laptele meu va vrea cola, in loc de miros de bebe va avea partumuri florale, ca zambetul ei dulce si chel va avea nevoie de ruj si dinti perfecti, ca in loc sa se trezeasca dimineata zambindu-mi va fi mahmura de la cheful de noapte si fara chef...

nu vreau sa treaca timpul!
nu!

ela