singuratatea

a intrat in viata mea in zilele de vara, cand ma trezeam in patul din casa bunicilor mei de la tara si contemplam modelul desenat cu o precizie stangace pe pereti...
a fost alaturi de mine in momentele cele mai dificile din viata. doar ea ma putea ajuta sa-mi ridic scutul, sabia, si sa merg mai departe. doar in fata ei am fost sincera. doar ea stie ce si cum sa-mi reproseze.
a fost alaturi de mine cand mi-a venit prima data ciclul, cand am suferit dupa prima iubire, cand am luat primul 3 la mate...
si da, sunt momente cand o vreau numai pe ea. daca e plecata in vacanta, sunt nelinistita si irascibila...
cateodata se incapataneaza sa nu ma lase in pace. vorbesc la telefon in ciuda ei, pe mess... dar rade, rontaie cipsuri sau seminte si se intinde cat e canapeaua de mare.
incerc sa o ignor, ne certam, imi jura ca nu ma lasa niciodata, imi strica zile intregi, imi promite ca ne vedem cat mai rar cu putinta si nu se tine de cuvant, imi mananca ce-i mai bun din frigider, ascunde spuma de baie, ma ajuta la curatenie tocmai atunci cand imi doresc sa pierd cat mai mult timp cu treaba asta, smechereste sa fie publicitate cat mai des la tv, deregleaza subtitrarile de la filmele pe care nu le-am vazut, de cateva ori a stricat modemul...
uneori, in vizitele ei enervante o aduce si pe doamna lene, care ma manipuleaza ingrozitor...
... stiu ca nu-i chiar asa de rea, doar ea ma cunoaste cel mai bine, imi da putere si echilibru... si adora egoismul meu!

ela

p.s. si o mai plac dintr-un motiv... ma inspira...